Thalassina � logica de chelner

Un lucru bizar m-a deranjat foarte tare, de fiecare data cand am fost acolo: desi au geamuri mari - si prin geamurile acelea poti vedea copaci verzi , o strada frumoasa, case frumoase cu acoperisuri de tigla si cu catei in curte - le-au acoperit in intregime cu niste prelate gri, ca acelea de acoperit masinile, incat nu se mai vede absolut nimic afara si mai trebuie sa tina si niste becuri aprinse in timpul zilei, puse in niste abajururi de rachita destul de banale, ca sa folosesc un eufemism. Nu am vazut vreo planta sau vreo floare pe acolo, desi sunt sigur ca ar fi facut un contrast placut cu tot albul din jur. Scaunele sunt incomode, insa suportabile. Mesele sunt suficient de mari, nu sunt inghesuite si sunt acoperite complet cu fete de masa; totul e nou si curat, mai putin un pahar despre care voi povesti ceva mai incolo.

Meniul e destul de lung, alcatuit dintr-un numar nu prea mare de gustari si salate, diverse feluri de paste si orez si multe feluri de peste si fructe de mare. Sunt date doar denumirile felurilor de mancare, foarte laconic si fara nicio explicatie, amestecate, unele in romaneste si altele in alta limba (probabil ca in greaca, insa, din fericire, cu caractere latine). Asa ca o documentare temeinica si o discutie lunga cu chelnerul sunt inevitabile. Desi un meniu stufos te duce, instinctiv, cu gandul la mancare semipreparata sau chiar luata de-a gata, inghetata, din supermarket, si pusa direct in farfuria ta, via cuptorul cu microunde, la Thalassina nu pare sa fie nimic congelat – oricum, nu pestele si celelalte produse pe care ti le alegi singur dintr-o vitrina frigorifica si care se gatesc numai la comanda.