2 / 4

Ce spun producatorii?

Din ultimele doua topuri de vanzare realizate de Patronatul National al Viei si Vinului (PNVV), cele mai vandute tipuri de vinuri sunt cele demidulci, cu un avans pentru cele albe, potrivit lui Ciprian Rosca, director vanzari la Cramele Recas.

”Ca si nuanta, acest clasament reflecta foarte bine situatia din retail, piata de horeca urmand trendul de a migra catre rosu sec”, adauga el.

Mai mult decat atat, reprezentantii producatorului Jidvei spun ca cele mai apreciate vinuri sunt cele demidulci si demiseci, iar Laura Musat, director de pr la Murfatlar sustine ca procentele se impart astfel: 46% vin sec si demisec, 52% vin dulce si demidulce si 2%, licoros. Tendinta este de crestere a vanzarilor de vin demisec pe segmentul mediu si a celui sec pe segmentul super premium.

In ceea ce priveste aprecierea vinurilor in functie de culoare, spre deosebire de ceea ce se intampla la nivel mondial, unde se consuma cu precadere vinurile rosii, preferintele consumatorilor romani se indreapta in proportie de 70% spre vinurile albe si doar in procent de 30% spre vinurile rosii. ”In plus, o alta tendinta care se simte si la noi este de crestere a consumului de vin roze”, declara pentru Wall-Street Laura Musat.

De aceeasi parere sunt si reprezentantii producatorului Jidvei, care spun ca dintre cele trei feluri de vin, romanii prefera vinul alb, vinul rose fiind cel mai putin agreat de acestia.

Atunci cand vine vorba de tara de provenienta, romanii sunt extrem de fideli marcilor autohtone. Astfel, potrivit statisticilor, romanii prefera vinul de origine romaneasca celui strain, asa ca, doar 5% din vinul imbuteliat 0,75l este de origine straina. Reticenta romanilor in ceea ce priveste marcile de vin de import este observata si de reprezentantii Jidvei, care declara ca peste 90% din vinul consumat in Romania provine din podgoriile autohtone.

”Importurile si-au marit insa cota de piata, iar vinurile cu aceasta provenienta reprezinta o alternativa tot mai des intalnita. Producatorii importanti de afara nu au vrut sa se promoveze inca pe piata romaneasca, asa ca segmentul de importuri ramane inca o nisa la noi in tara”, este de parere Laura Musat.

De asemenea, directorul de vanzari de la Cramele Recas spune ca vinul de import a atins un maxim in anul 2008, an in care disponibilitatea consumatorului de a experimenta branduri/tari noi a fost maxima, cu o cota de piata de aproximativ 5%, in timp ce, la acest moment, cota este de 2-3%.

”In ordinea preferintelor, cele mai apreciate vinuri de import sunt cele din Italia, Chile, Franta si Lumea noua - Africa de sud, California, Australia, Noua Zeelanda”, completeaza Ciprian Rosca.

Aflati in slide-ul urmator care sunt tendintele in materie de consum.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri