2 / 4

Economistii: Masura nu va avea un impact major asupra economisirii

Romanii o sa inceapa sa economiseasca mai putin din cauza ca venitul lor disponibil se va reduce, iar impozitarea veniturilor obtinute din dobanzile la depozitele bancare va contribui la tendinta de scadere.

“Trebuie sa ne gandim intai in ce masura vor mai putea romanii sa economiseasca in actualul context. Economisirea va scadea pentru ca in primul rand venitul disponibil va fi in scadere ca urmare a diminuarii salariilor (cel putin in sectorul public) si, pe de alta parte, dar intr-o masura mai mica, din cauza impozitului pe venitul din dobanzi”, a declarat Radu Craciun (foto), directorul de investitii al Eureko Pensii.

Practic, romanii nici nu au o alta alternativa la depozitele bancare. Desi investitiile in aur se considera a fi sigura, accesul persoanelor fizice pe piata aurului este extrem de dificil in Romania. “In plus, aurul este un activ al carui pret este foarte volatil, iar o asemenea investitie nu se potriveste cu profilul de risc pe care il are o persoana care isi depune banii la banca (scazut)”, a mai explicat directorul de investitii al Eureko Pensii.

Pe de alta parte, analistul Dragos Cabat este de parere ca “economisirea nu o sa scada, iar romanii o sa continue sa isi plaseze economiile la banca deoarece nu au alte alternative si bancile, eventual, vor creste putin dobanzile”.

Cea mai ridicata dobanda la depozitele la termen este, in prezent, de 8% pe an, in conditiile in care rata anuala a inflatiei este de 4,28%, facand ca dobanda reala incasata de client sa fie de 3,72%.

“Nu cred ca vom asista foarte repede la scaderea dobanzilor la depozite pentru ca sunt banci care inca au nevoie de lichiditati, dar nu ma astept nici la o crestere a acestora”, sustine, pe de alta parte, Radu Craciun.

Nici bancherii nu se asteapta la o diminuare a depozitelor desi veniturile din dobanzi vor fi reimpozitate, explicand ca romanii au invatat sa economiseasca.

Robert Rekkers, directorul general al Bancii Transilvania, nu este ingrijorat de impactul pe care il va avea reducerea salariilor si disponibilizarile din sectorul public asupra portofoliului de credite al bancii si nici nu considera ca economisirea va scadea dupa ce statul va reincepe sa impoziteze veniturile din dobanzi.

“Nu sunt foarte ingrijorat de reducerea economisirii ca urmare a deciziei de a reimpozita veniturile din dobanzi. Cred ca oamenii vor continua sa economiseasca si sa sa isi depuna banii in depozite. Nu o sa dispara economisirea si cred ca nici rata inflatiei nu este o problema pentru romani", a declarat Rekkers.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri