2 / 14

Gabriel Blanita: la 23 de ani a fost implicat in evaluarea a peste 100.000 de garantii imobiliare ale bancilor

Gabriel Blanita este associate in cadrul departamentului de evaluari&consultanta al Colliers. La 23 de ani, Gabriel Blanita are o experienta de mai putin de 2 ani in imobiliare, iar printre colegi este cunoscut ca "materia cenusie de la banking".

Gabriel Blanita lucreaza la Colliers din 2010, cand s-a alaturat echipei responsabile de evaluarea portofoliului de garantii imobiliare al bancilor, din cadrul diviziei de evaluari si consultanta.

Gabriel Blanita a facut parte din echipa care a semnat contracte cu 13 institutii financiare, inclusiv 4 din cele mai mari 5 banci din Romania si a evaluat, alaturi de membrii echipei, peste 100.000 de apartamente, case si terenuri cu o valoare cumulata de peste 3 miliarde de euro.

“Vazand atat de multe proprietati pana acum, am ajuns sa pot spune cat costa un apartament sau o casa oriunde in tara. Poate fi util cand vrei sa iti ajuti prietenii sa isi gaseasca un apartament la un pret rezonabil, dar e util si in fata clientilor, sa poti raspunde la inevitabila intrebare 'cam cat costa apartamentul meu?Sper ca la sfarsitul urmatorului an sa pot spune acelasi lucru si despre terenuri", spune Gabriel Blanita.

De ce imobiliare

"A fost pura intamplare... De prin anul 2 mi-am zis ca degeaba tot invat daca nu fac nimic practic si productiv, asa ca am inceput sa imi caut de lucru. Prin anul 3 m-am pus serios pe cautat, am depus CV-ul la mai multe companii, am aplicat online la alte cateva zeci si am fost la 10-15 interviuri. In toamna lui 2010, dupa zeci de CV-uri depuse si mai mult de 15 interviuri, decizia mea de a ma alatura echipei Colliers nu a fost bazata pe considerente financiare, ci pe potentialul de dezvoltare personala si profesionala pe care il vedeam in aceasta companie. Mi-a placut prezentarea companiei, mediul de lucru descris - parea a fi locul ideal in care poti sa inveti foarte multe lucruri si sa lucrezi inca de pe bancile facultatii. Odata angajat, cel mai mult mi-au placut oamenii cu care interactionam. Descopeream oameni faini in fiecare zi si, in timp, am ajuns sa imi fac destul de multi prieteni printre ei", a mai spus Gabriel Blanita.

"Ce ma provoaca in mod constant - in piata imobiliara in general si la Colliers in particular - este faptul ca mai sunt atatea lucruri noi de invatat si atat de multe lucruri de facut. Imi place lucrul bine facut si caut intotdeauna ca ceea ce livram sa fie intotdeauna cea mai buna munca posibila. Pe termen lung imi propun sa imi continui studiile in domeniul managementului bancar, sa le completez cu un CFA - si sa optimizam serviciul de evaluare de garantii imobiliare in cadrul Colliers", a adaugat Gabriel Blanita.

Ce spun managerii

"Gabriel este cu certitudine unul dintre cei mai buni analisti ai Colliers, care la numai 23 de ani si-a castigat respectul clientilor si aprecierea in cadrul echipei de evaluari. S-a specializat pe evaluarile de portofoliu, la care vine mereu cu propuneri concrete de a face lucrurile si mai bine data viitoare", spune Laurentiu Lazar, director al departamentului de evaluari si consultanta al Colliers.


Inapoi la articol

Setari Cookie-uri