1 / 6

TVA

TVA-ul este cea mai importantă taxă în bugetul fiecărei țări și impactează, evident, și segmentul construcțiilor și imobiliarelor, care, în majoritatea statelor, au o contribuție majoră la PIB-ul respectivului stat. În România, TVA-ul care se adaugă în plus la prețul de achiziție a fiecărui imobil este:

  • 5% (cota redusă) - pentru proprietățile rezidențiale noi până în 120 mp utili și până în 450.000 Lei
  • 19% (cota standard) - dacă cumpărătorul nu are cod de TVA valid și nu se încadrează la TVA 5%
  • 19% (taxare inversă) - între plătitori de TVA (de regulă, companii), practic nu plăteșți TVA-ul la achiziție, îl colectezi și apoi plătești când îl revinzi unui neplatitor de TVA
  • 0% (scutire) - doar la imobilele vechi (cumpărate după 31 Decembrie a anului următor anului în care a fost semnat Procesul-Verbal de Recepție definitivă a respectivului imobil)

De cel mai multe ori în anunțurile imobiliare, prețul va fi specificat fără TVA. Prin urmare, vezi la care categorie de TVA te încadrezi și fă-ți bugetul de achiziție / investiție luând în calcul acest TVA. În mod normal, fiecare anunț imobiliar are specificat dacă prețul este plus TVA, dar pentru a elimina orice risc, întreabă înainte de a face orice demers.


Sursă foto: Pcess609 / Shutterstock

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri