2 / 4

'Logica a devenit «trebuie sa produci bani pentru a ramane pe piata»'

Oficialul Goodman spune ca, in prezent, multi dintre dezvoltatori nu dispun de lichiditati pentru a construi, iar cei care o fac au nevoie de randamente mai mari, insa clientii inca se asteapta la un anumit nivel al chiriei care corespunde unei alte realitati.

Astfel, in piata de industrial s-a creat un dezechilibru, comparativ cu ceea ce se intampla in vara trecuta: in luna august, clientii se asteptau la o chirie de 4,2 euro/mp/luna pentru o suprafata de 10.000 mp, dezvoltatorul putea planifica sa construiasca, de exemplu, la un yield de 9,5%, iar investitorul care urma sa cumpere la final se astepta la un yield de 8%.

„Acest echilibru s-a spart complet si nume mari au incetat dezvoltarile, pentru ca sursele de finantare din pietele de credite s-au «uscat»”, subliniaza Onofrei.

Potrivit acestuia, strategiile jucatorilor din real estate s-au schimbat in ultima jumatate de an, iar daca inainte functiona logica „trebuie sa fim prezenti si in Romania”, acum aceasta logica a devenit „trebuie sa produci bani pentru a ramane pe piata respectiva”.

Pentru a lua o decizie de investitie, un dezvoltator trebuie sa se bazeze pe un nivel al chiriei, pe un nivel al costurilor de constructie, care au scazut cu 10-15% din septembrie si pe un cost al terenului, unde din nou preturile sunt in scadere.

Atata timp cat pietele financiare nu sunt asezate, dezvoltatorii nu stiu la ce pret vor putea evalua sau vinde la final produsul industrial si, prin urmare nimeni, nu se avanta in investitii, explica Onofrei, adaugand ca pentru cei deja activi pe piata, nu mai poate fi vorba de extindere in acest an, iar intrebarea principala este „cum vom supravietui in 2009, din ce costuri vom taia”?

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri