2 / 5

Ce oferte se gasesc sub 80.000 euro

Cristina Rosca (foto), managing partner al agentiei RealTime, spune ca, intr-un buget de cel mult 80.000 euro, un cumparator care doreste o locuinta noua, finalizata sau aproape de finalizare, poate gasi un apartament cu doua camere intr-un ansamblu ce va fi dat in folosinta luna viitoare, amplasat in cartierul Titan, in zona parcului IOR.

“Apartamentul are o suprafata construita de 58 mp, la care se adauga un balcon de 6 mp. Este dotat cu bucatarie mobilata si utilata si este finisat complet la un standard de calitate peste medie. Locuinta se afla la etajul 9 din 13 si are un pret de 75.500 euro plus TVA (n.r: 5%)”, ne-a explicat reprezentantul RealTime.

Cu un buget sub 80.000 euro se mai poate cumpara, potrivit consultantului RealTime, un apartament cu doua camere, decomandat, intr-un ansamblu din zona Pipera, in apropiere de padurea Andronache, ce a fost livrat in luna octombrie.

Locuinta are o suprafata construita de 68 mp, la care se adauga balcon de 4 mp. Este amplasat la etajul al doilea, intr-un imobil cu 8 etaje, dotat cu o bucatarie inchisa si finisat complet la un standard de calitate peste medie, pretul fiind de 73.500 euro plus TVA.

In orasul Brasov, cu acelasi buget, o persoana poate achizitiona un apartament cu doua camere, intr-un ansamblu cu finalizare in luna martie 2011. Proiectul are 11 etaje si este amplasat in apropiere de spitalul judetean Brasov.

Apartamentul are o suprafata construita de 62 mp, la care se adauga balcon de 9 mp, pretul sau fiind de 67.000 euro plus TVA. Ca dotari, Cristina Rosca enumera: finisaje complete la un standard de calitate superioara – parchet din lemn, tamplarie PVC cu geam termopan pentacameral, gresie si faianta clasa A si contorizare individuala a consumului de utilitati.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri