2 / 4

Atragerea de noi branduri

Un alt pilon important pe care seful City Mall il are in vedere este strategia de leasing, in contextul in care doi dintre retailerii prezenti in mall au fost nevoiti sa inchida, dupa ce au intrat in procedura de insolventa sau chiar in faliment.

„Am avut cazuri de retaileri care nu si-au mai putut sustine business-ul anul trecut si care au intrat in insolventa, precum Ulta Pro si Time Out. Pe de alta parte, in luna decembrie am avut doi chiriasi care au ales sa isi deschida locatii noi in City Mall”, subliniaza Mihai Agaficioaia.

Unul dintre acestia este Sprider Stores, care a intrat pentru prima data pe piata din Romania cu conceptul de homewear (n.r: articole si decoratiuni pentru casa), modernizandu-si in acelasi timp spatiul pentru a pune in evidenta articolele de imbracaminte, incaltaminte si accesorii.

Al doilea nou venit este Nono Pino, care a deschis un restaurant cu specific italienesc.

Planul de a aduce noi retaileri ramane valabil si in acest an, directorul mall-ului descriindu-l ca fiind unul dintre cele mai importante obiective de business setate pentru 2010.

„Vrem sa venim in completarea mixului actual de magazine cu acei retaileri care, de-a lungul prezentei lor pe piata, s-au dovedit a fi pe gustul segmentului de public vizat de City Mall, branduri care raspund direct nevoilor consumatorilor”, a explicat Mihai Agaficioaia.


Inapoi la articol

Setari Cookie-uri