2 / 5

In cautare de parteneriate

Proiectul Greenfield cuprinde cinci ansambluri rezidentiale, denumite Rubin, Topaz, Onix, Blue si Quartz (foto). Acesta din urma trebuia sa fie vandut complet vandut unui investitor, insa tranzactia s-a impotmolit, astfel incat Impact si-a redesenat planurile. De exemplu, unul din cele noua blocuri a fost inchiriat unei scoli private, Little London, care isi va deschide portile in luna septembrie.

“Alte patru blocuri au fost vandute clientilor finali, iar pentru un bloc purtam discutii cu un centru medical”, a declarat Carmen Sandulescu, director financiar al Impact SA.

Tot in cadrul proiectului Greenfield, compania se afla in discutii cu mai multi operatori pentru un teren de sport, pentru cateva cabinete medicale si pentru un minimarket.

De asemenea, Impact poarta discutii trei investitori in domeniul hotelier pentru a construi un hotel de patru stele, cu 168 de camere, investitia fiind estimata la 16 milioane de euro. Hotelul ar urma sa fie dezvoltat in zona Pipera-Tunari, pe un teren 4.000 mp. In urma cu un an, Impact a anuntat ca vrea sa investeasca in dezvoltarea a doua hoteluri in zona de nord, care ar urma sa totalizeze circa 400 de camere. La acea vreme, reprezentantii companiei spuneau ca se afla in negocieri cu doi investitorii, existand sanse sa fie incheiat un parteneriat pana la sfarsitul anului 2009.

Un alt plan al dezvoltatorului, anuntat de asemenea inca din primavara anului trecut, se refera de construirea unui centru de sprijinire a micilor afaceri. Proiectul ar urma sa fie dezvoltat de o companie independenta, Milenium, iar Impact va detine 45% din actiuni.

“Este vorba de o cladire de birouri de clasa B, cu o suprafata de 11.000 mp, investitia fiind estimata la 10-11 milioane de euro. Pentru ca va fi un centru de sprijinire a IMM-urilor, incercam sa atragem o finantare de 50% din fonduri structurale”, a adaugat Sandulescu.

Proiectul de birouri va fi dezvoltat in partea de nord a ansamblului Greenfield, iar dosarul de finantare a fost deja depus. Perspectivele pentru piata de birouri din nordul Capitalei sunt insa sumbre, dupa ce in primul trimestrul al anului rata de neocupare pentru cladirile din Pipera a atins nivelul record de 25%.

Citeste si Fondurile europene - Solutia Romaniei pentru iesirea din criza?.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri