2 / 3

Piata de carte in limbi straine, intre 2 si 7 mil. euro

Piata de carti Books Expres reprezinta o nisa, considera reprezentantul companiei. Referitor la dimensiunea acestei piete, exista multe speculatii, in special pentru piata de carte in limbi straine – unde se vehiculeaza cifre intre 2 si 7 milioane euro, potrivit lui Bogdan Dumitru.

“Ca referinta, conform Uniunii Editorilor din Romania, piata de carte era estimata la 80 de milioane euro, de patru ori mai mica decat cea din Ungaria. Lucrul acesta ne indica faptul ca exista un potential de dezvoltare semnificativ pe termen mediu, chiar daca in contextul economic actual aceeasi sursa preconizeaza o scadere de 30-40% in vanzari pe acest segment in acest an”, afirma Bogdan Dumitru.

In privinta concurentilor Books Express pe piata din Romania, Dumitru ii aminteste pe cei de la Byblos, care vand carte de specialitate preponderent in limba engleza atat pe Internet, cat si in mediul offline; "Anthony Frost sunt si ei specializati pe cartile in limba engleza, in librarii traditionale. Am observat, de asemenea, preocupare unor librarii de a-si diversifica oferta de carte prin titluri in engleza, cum este si cazul Carturesti", adauga el.

Un jucator important pe piata online de carti este librarie.net, care a inclus in oferta sa de produse editoriale si cartile in limba engleza, spune Dumitru.

Dimensiunea pietei de carte in limba engleza este dificil de apreciat fara a cadea in capcana speculatiilor. Nu exista nici o autoritate independenta in domeniu care sa faca studii si sa faca cunoscute date in acest sens.

Totusi, potential in Romania exista, crede reprezentantul Books Express, insa acesta abia incepe sa se cristalizeze si sa-si creeze un nume pe acest segment: “Nu ne asteptam la un boom, in ceea ce priveste cresterea acestei piete”.

Platforma Books Express comunica cu software-ul editurilor partenere, astfel incat informatiile despre cele mai noi aparitii sunt vizibile imediat pe site si pot fi comandate din Romania. Nu lipseste de pe site nici informatia actualizata permanent a disponibilitatii in stoc.

Target-ul companiei in Romania este de a face usor accesibila cartea in limba engleza pentru oricine isi doreste orice tip de carte. Mai exista insa si segmentul B2B, care vizeaza scolile, bibliotecile si alte institutii publice. “Printre clientii nostri se afla, spre exemplu, biblioteca Cambridge”, arata reprezentantul companiei.

Pentru Books Express lucreaza in acest moment atat in Romania, cat si in Marea Britanie, 7 persoane. Fiind o platforma online, s-a reusit dezvoltarea afacerii prin automatizarea proceselor, lucru ce a eficientizat costurile de personal.

Momentul din an in care se inregistreaza cele mai mari vanzari este inceputul anului scolar, cand, prin cererea de carte educationala, se suplimenteaza veniturile.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri