4 / 6

Golden Tulip: Cresterea tarifelor a daunat gradului de ocupare

Hotelul de 4 stele Golden Tulip Times a fost una dintre putinele unitati de pe piata Capitalei care au avut curajul sa ridice tarifele incepand din 2010. “In primele trei luni ale anului, gradul de ocupare a fost de 48,6%, in scadere cu circa 2 procente fata de anul trecut. Pentru a compensa acest grad de ocupare mai slab, de la inceputul anului si pana in prezent, am crescut tarifele cu 6 pana la 10 procente”, a declarat Costina Gandac, directorul general al hotelului.

Pe segmentul de F&B, hotelul de patru stele a raportat scaderi de circa 7-8% fata de perioada similara din 2009. “Anul acesta, din cauza faptului ca Pastele a cazut foarte devreme, postul a inceput si mai devreme si am avut foarte mult de suferit pe partea de evenimente private. De la inceputul lui aprilie insa, acest segment s-a dinamizat si acum avem rezervari pana in iunie”, a mai spus Gandac.

Hotelul de patru stele, situat in zona Piata Muncii, estimeaza o cifra de afaceri de 2 milioane de euro in 2010, in crestere cu circa 10% fata de anul precedent. “Pentru tot anul preconizam un grad de ocupare de 55%, in crestere cu 3%-4% fata de 2009”, a mai spus sefa Golden Tulip Times.


Inapoi la articol

Setari Cookie-uri