LIVE TEXT Referendum București: Câți oameni au votat până acum

Sursǎ foto: Facebook / NicuÈ™or Dan

LIVE TEXT Referendum București: Câți oameni au votat până acum

UPDATE 21:00 - Un total de 731.977 persoane au votat la referendum până la această oră. Prezența la vot a ajuns la 40,96%, depășindu-se, astfel, pragul de 30% de validare a referendumului.

Wall-street.ro vă informează în timp real despre situația prezenței la urne la alegerile prezidențiale din România (turul I) - LIVE TEXT Alegeri prezidențiale turul I

UPDATE 20:00 - Peste 707.190 de persoane au votat la referendum până la această oră. Prezența la vot a ajuns la 39,61%, depășindu-se, astfel, pragul de 30% de validare a referendumului

UPDATE 19:00 - Peste 664.400 de persoane au votat la referendum până la această oră. Prezența la vot a ajuns la 37,22%, depășindu-se, astfel, pragul de 30% de validare a referendumului.

UPDATE 17:00 - Peste 541.000 de persoane au votat la referendum până la această oră. Prezența la vot a ajuns la 30,27%, depășindu-se, astfel, pragul de 30% de validare a referendumului.

UPDATE 16:00 - Peste 490.000 de bucureșteni și locuitori ai Capitalei au votat până la acest moment la referendum. Prezența la vot a ajuns la 27,47%, conform datelor prezentate în timp real de AEP.

UPDATE 15:00 - Până la această oră au votat peste 431.000 de români pentru referendum. Prezența la vot este de 24,19%.

UPDATE 14:00 - Peste 5 milioane de români au votat la Referendumul inițiat de Nicușor Dan. Prezența la vot este de 28,03%.

UPDATE 13:00 - Până la această oră și-au exprimat votul 278.087 de români. Prezența la vot, în procente, este de 15,56 %.

UPDATE ora 12:00 - Peste 207.000 de bucureșteni au votat la referendum, reprezentând o prezență de 11,6%.

UPDATE 11:00 - Până la ora 11:00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 133.931 de cetăţeni, adică 7,49% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

UPDATE 10:34 - Până la ora 10:00, au votat 77.757 de cetăţeni, adică 4,35% din numărul celor înscrişi în listele electorale, la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan. Datele sunt furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.

Conform AEP, au votat pe liste permanente 74.138 de alegători, pe liste suplimentare - 3.592, iar cu urna mobilă - 27. Nicușor Dan s-a prezentat deja la vot.

Știrea inițială

În ziua cu alegerile prezidențiale, în care românii merg la vot să-și aleagă viitorul președinte al țării, bucureștenii și cetățenii care au viză de flotant în Capitală merg la urne și pentru a vota la Referendumul inițiat de Nicușor Dan.

Prezenţa la referendum pe sectoare este următoarea:

  • Sectorul 1 - 10.132 votanţi, reprezentând 4,82%
  • Sector 2 - 13.598 votanţi, reprezentând 4,63%;
  • Sector 3 - 16.489 votanţi, reprezentând 3,69%;
  • Sector 4 - 12.250, reprezentând 4,51%;
  • Sector 5 - 10.132 votanţi, reprezentând 4,22%;
  • Sector 6 - 15.156 votanţi, reprezentând 4,65%.

Pe liste permanente sunt înscrişi 1.786.929 alegători în Capitală. Pentru ca referendumul să fie valid, este necesară o prezenţă la urne de 30% din numărul alegătorilor, notează Agerpres.

Referendum București: Care sunt întrebările de pe buletinele de vot

Bucureștenii sunt invitați să răspundă cu „DA” sau „NU” la următoarele trei întrebări:

Sunteți de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului București și Primăriile de Sector a impozitelor pe venit și a taxelor și impozitelor locale colectate de la bucureșteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului București? ⁠
Sunteți de acord ca Primarul General al Municipiului București să emită Autorizațiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului?
Sunteți de acord ca Primăria Municipiului București să finanțeze și să implementeze un program de educație pentru sănătate și prevenire a consumului de droguri în toate școlile din București?

Personalizate pentru tine