RTB House este o companie globală care oferă tehnologii de marketing de ultimă generație, iar AI, spune Cătălin Emilian, este motorul unui platforme de marketing, în acest moment. ”Este foarte important să știm că rolul AI nu e să înlocuiască plannerii, specialiști de marketing, ci doar să determinăm mai bine interesul utilizatorilor. Folosim AI predictiv ca să ne ducem spre utilizatori cu produse relevante”, a explicat el la ecomTEAM 2023.

RTB House este prima companie cu algoritmi de retargeting ce folosește în totalitate tehnologia Deep Learning, care este următoarea generație după Machine Learning.

Brandul, mai important ca prețul

S-au schimbat obiceiurile clienților în ultima perioadă? Cătălin Emilian crede că poate sunt mai atenția la zona de preț. Dar, atrage el atenția, ”prețul nu poate fi definitoriu, important e să ai în spate un brand puternic. Vedem în campanii diferențe de conversie în funcție de brandul din spate. Lipsa comunicării brandului va afecta conversia”, avertizează country managerul RTB House.

Cum să așteptări realiste privind setarea campaniilor? În primul rând, trebuie să vezi ce audiență vizezi, spune Cătălin Emilian. ”Important e să creăm întâi un journey al utilizatorului, abia apoi mergem cu mesaj focusat pe partea de achiziție.”

Însă, atrage atenția country managerul RTB House, accentul s-a schimbat și eCommerce-ul se uită tot mai mult la zona de conversie. Or, dacă se ard etapele și se sare direct la conversie, acest lucru poate avea efecte pe termen lung.

Utilizatorul trebuie să știe de ce să cumpere de la tine

”E important să avem obiective separate pentru fiecare stadiu din funnel. Upper-funnel are obiective de awareness, middle-funnel are obiective de engagement, de trafic. Abia apoi ajungem la conversie. Altfel utilizatorul nu știe de ce să cumpere de la mine”, spune Cătălin Emilian.

Cum funcționează relația cu clienții RTB House? Aceștia pot coordona din România cu echipa locală campanii în orice țară la nivel global. Tot procesul este același ca la o campanie pe care o rulează cu RTB House în România. ”Avem algoritmi care identifică singuri variabilele care influențează rezultatul final, țin cont de specificul fiecărei țări”, precizează Cătălin Emilian.

Din păcate, spune el, majoritatea magazinelor se limitează la România sau se duc doar spre țările din jur. Sunt foarte puține care trec de Bulgaria, Ungaria. În schimb, pentru RTB House Cehia este ceva obișnuit să aibă campanii în 10 țări. Acest lucru influențează negativ dezvoltarea eCommerce-ului local, arată Cătălin Emilian.

Costurile de marketing nu sunt o barieră, spune el, dar sunt o variabilă. În Serbia, Bulgaria sunt mai mici și cu 15% prețurile pe mia de afișări. În schimb, cu cât te duci spre vest, aceste costuri cresc. De pildă, în Germania sunt triple, afirmă Cătălin Emilian.

ecomTEAM 2023 este un eveniment realizat cu sprijinul următorilor parteneri și sponsori:

Main Partner: FAN Courier
Gold Partner: eMAG Marketplace
Silver Partners: Twispay, ING, HTTPOOL, Sameday, Gun Media, tbi Bank, Mokka, Invest HK, Cargus, MerchantPro, Innobyte, Limitless Agency, RTB House, DHL și Altex
Sponsors: Paysera și theMarketer

Sursa foto: wall-street.ro / Ovidiu Udrescu