Wall-street.ro: Cum a început povestea Interactions și ce ne puteți spune despre parcursul companiei în ultimii 15 ani. Puteți împărtăși câteva dintre cele mai memorabile campanii realizate de Interactions?
Diana Angheluță: Povestea Interactions a început ca business-urile din filmele americane, deasupra unui garaj, dar cu un twist românesc cât se poate de autentic - garajul se numea “La Căpriță” (no joke!). Momentul de start a fost și el cu peripeții pentru că în ianuarie 2009 eram în plină criză economică. Fără să ne speriem, ne-am văzut de treabă. Domeniul nostru - eCRM & digital - a fost preferat de branduri în acea perioadă și așa am ajuns rapid în Top 3 agenții independente din România. Fast-forward 15 ani mai târziu și uite-ne acum: the highly reliable eCRM & digital agency.

De-a lungul anilor, Interactions a reușit să mențină o rată de retenție impresionantă atât pentru clienți, care sunt partenerii noștri, în medie, 5.5 ani, cât și pentru angajați, cu o vechime medie chiar mai mare. Ne mândrim cu membri ai echipei care au peste 15 ani la Interactions și cu juniori dornici să acumuleze experiență.

Ne gândim cu plăcere la toate proiectele, dar încă mai tresărim când ne uităm la ceas la 13.55 când se posta pe social media “Pauza de la fără 5” de la KIT KAT. Sau când am câștigat Agenția Anului la IAB Mixx Awards cu "SEAT Webshop – The Online Shop for New and Used Cars” (da, am vândut mașini online!). Apropo de vânzări, am organizat și un "Private Black Friday” pentru LG în care am avut listat unul dintre cele mai scumpe televizoare din România de la acea vreme - i-am găsit cumpărător. Am fost și singura agenție digitală care a câștigat vreodată un premiu ADOR, s-a întâmplat cu "Costă cât crezi?” - o campanie Mega Image. Cu Telekom lucrăm din 2011, am colaborat la foarte multe proiecte și am trecut împreună prin multe schimbări, dar nu vom uita niciodată de rebranding-ul din Romtelecom în Telekom.

Wall-street.ro: Având în vedere rata impresionantă de retenție a clienților și a echipei, ce strategii ați implementat pentru a dezvolta aceste relații durabile?
Diana Angheluță: Interactions are un motto: “Ne ținem cuvântul dat, întotdeauna!” A pornit de la seniori și, în timp, a fost adoptat de toată echipa. Cred că atitudinea ne-a ajutat cel mai mult, prin motto-ul transpus în fapte. Suntem un partener de încredere și asta ne-a transformat și într-un partener de cursă lungă.

Reputația noastră ne-a adus anul acesta un parteneriat valoros: Interactions a devenit reprezentant exclusiv Blindspot în România - platforma automatizată de publicitate pe billboard-uri digitale. Vorbim despre o expertiză combinată ce aduce în prim-plan nu doar tehnologia și accesul la o rețea de peste 4000 de ecrane digitale din România, ci și capacitatea de a transforma ideile în povești captivante.

Wall-street.ro: Care este abordarea Interactions față de echilibrarea inovației tehnologice cu autenticitatea umană în campaniile de marketing?
Diana Angheluță: Iubim tot ceea ce ține de creativitate și vrem să avem cât mai mult timp dedicat ei. Încercăm să automatizăm cât mai multe task-uri repetitive și așa am ajuns să cream Promotiful. După ce am dezvoltat peste 100 de campanii promoționale de la zero, am ajuns să le cunoaștem atât de bine încât ne-a fost ușor să le automatizăm într-o platformă. Dacă înainte aveam nevoie de minimum 30 de zile să punem pe picioare o promoție, acum intrăm în Promotiful, încărcăm textele și imaginile din campanie, alegem o mecanică dintre cele 8 disponibile și gata! Putem seta o promoție “la cheie” în 3 ore.

Wall-street.ro: Ce rol joacă datele și analiza lor în dezvoltarea campaniilor de marketing eficiente?
Diana Angheluță: Se spune că este mai eficient să loializezi un client, decât să câștigi unul nou, iar din experiența noastră am observat că sunt necesare cel puțin 5 interacțiuni cu un lead pentru a-l converti în client. Baza de date a unui brand este una dintre cele mai de neprețuit resurse pe care acesta le are la dispoziție. Ca și banii, informația trebuie să circule, nu e suficient să ții datele închise în sertar.

Mai mult, nu ne mai putem baza pe third-party cookies pentru a avea acces la informații despre audiență, e nevoie de un shift în felul în care facem online advertising. Aici, ne poate ajuta IMPACTFUL - un program de consumer dialogue gândit pentru 365 de zile. Ajută brandurile să comunice constant cu baza lor de date, în timp ce oferă o soluție de stocare a acesteia GDPR conformă și, cel mai important, minimizează impactul eliminării 3rd party cookies.

Wall-street.ro: Care sunt cele mai mari schimbări observate în comportamentul în ultimii 15 ani și cum a răspuns Interactions la acestea?
Diana Angheluță: S-au schimbat foarte multe. În 2009 stăteam pe Hi5 și pe Yahoo Messenger :)) Accesul la tehnologie și internet au avansat și majoritatea lucrurilor s-au mutat online: shoppingul, divertismentul, politica, școala etc. Trendurile pornesc acum din online, iar conținutul este generat de consumatori.

Când am început noi era exact invers: brandurile erau acești trendsetters care te invitau în jocul lor cu mecanici complicate. Astăzi, nu mai are nimeni timp sau răbdare pentru activări în mulți pași. Dacă s-ar putea să participi la un concurs doar făcând cu ochiul unui DOOH ar fi ideal. Totul trebuie să fie rapid, simplu și accesibil.

Wall-street.ro: În contextul supraabundenței de conținut digital, cum vă asigurați că mesajele de marketing rămân relevante și atrag atenția consumatorilor?
Diana Angheluță: Durata medie a atenției umane a scăzut la 8.25 secunde, nu ne permitem deloc să fim plictisitori! Revin la date, pentru că doar cu ajutorul unui CRM putem crea un mesaj custom care să rezoneze cu fiecare om în parte. Comunicările mass-market nu mai sunt la fel de eficiente, ca să reții atenția unui consumator trebuie să simtă că îi vorbești doar lui. Campaniile sunt gândite personalizat cu obiectivul de a transforma fiecare punct de contact într-o oportunitate de a construi loialitate și de a crește valoarea pe termen lung pentru fiecare client.


Wall-street.ro: În ce mod a integrat Interactions tehnologia și inovațiile recente în strategiile sale de marketing?
Diana Angheluță: Nu avem cum să ignorăm AI-ul care nu mai este doar un trend, ci un adevărat game-changer. Suntem abia la început, dar am creat deja un tool care folosește noua tehnologie: AIBon - un AI scan creat pentru verificarea, procesarea și validarea automată a bonurilor fiscale prin setarea unor criterii cum ar fi achiziționarea anumitor produse, sume minime sau locații specifice de cumpărături.

Mai mult, AIBon se integrează perfect cu Promotiful, platforma SaaS dezvoltată de Interactions pentru crearea rapidă și eficientă a site-urilor de promoție pe care am menționat-o mai sus. Combinația dintre AIBon și Promotiful simplifică procesul de organizare a campaniilor promoționale și reduce semnificativ timpul și costurile alocate implementării și validării.

Wall-street.ro: Ce teme abordate în campaniile de anul acesta considerați că vor trebui menținute și în comunicările de anul următor? Care sunt subiectele care nu trebuie să lipsească de pe agenda brandurilor în anul următor?
Diana Angheluță: Conținutul video scurt - TikToks, Reels și YouTube Shorts - continuă să fie extrem de popular pentru că e foarte eficient în captarea atenției și ușor de redistribuit în diverse formate.

Este anul make-or-break pentru TikTok Shop, trebuie să fim atenți și acolo, să vedem dacă social shopping poate să aibă un impact real în e-Commerce.
În mod sigur vom mai vorbi despre automatizare, data-driven marketing tools și, mai ales, personalizarea la scară largă (Hyper-Personalization) prin integrarea AI în analiza de date. It will be fun!