Reveal Marketing Research a facut un studiu despre preferintele consumatorilor de cafea la care a participat un esantion reprezentativ de 1353 de persoane din mediul urban, 52% femei si 48% barbati, conform cu distributia generala a populatiei Romaniei.

Ce cafea beau romanii

In ceea ce priveste inclinatia acestora pentru anumite branduri, 80,6% din piata este dominata de patru jucatori importanti: Jacobs (38,2%), Lavazza (20,8%), Nescafe (12,8%) si Tchibo (8,6%).

Alegerea cafelei de la Jacobs este relativ uniforma pe grupe de varsta, peste o treime dintre romani fiind consumatori declarati ai acestui brand.

Lavazza este preferata mai degraba de barbati (22,3%) si de persoanele intre 25-34 de ani (23,7%), in timp ce Nescafe este mai mult pe placul doamnelor (16,1%) si a tinerilor sub 25 de ani (19,8%).

Citeste si:
Douglas deschide prima parfumerie din orasul Suceava
Douglas deschide prima...

Celelalte 11 branduri mentionate spontan de respondenti au procente mici, sub 7%, remarcandu-se o preferinta pentru Julius Meinl (7,3%) la grupele de varsta 18-24, respectiv 35-44, probabil datorita prezentei puternice in HoReCa.

Cu ce stari asociaza romanii consumul de cafea

In mod cert, pentru aproape 90% dintre romani, indiferent de cati ani au, cafeaua inseamna relaxare, iar unul din trei romani spun ca atunci cand se gandesc la o ceasca aburinda sunt mai fericiti.

O alta valenta importanta este concentrarea, mentionata cel mai des (30%) de cei intre 25-34 de ani, dar mai putin de cei in varsta (7,1%).

Pe aproximativ 16% dintre romani o cana de cafea ii indemna la visare, iar pe 8,9% la colaborare. Rezultatele ne arata ca nu mai este la moda sa inviti la o cafea, doar 7,5% dintre respondenti asociind aceasta bautura cu flirtul, in special cei de 45-54 de ani. Din pacate, aceasta bautura delicioasa este uneori inducatoare de stres dar la un procent mic, de 5,2% din populatie.

Citeste si:
Meli Melo Paris a deschis trei magazine noi
Meli Melo Paris a deschis...

Cum beau romanii cafeaua

Jumatate dintre romani, indiferent de varsta, au declarat ca prefera cafeaua cu zahar. La polul opus, cafeaua neagra, simpla este pe placul a 44,3% dintre cei peste 65 de ani, si a 25% dintre tineri. Putem spune ca, odata cu inaintarea in varsta, se dezvolta gustul pentru cafeaua neindulcita, sau, din cauza problemelor de sanatate este preferata cea simpla.

In schimb, 18,8% dintre tinerii sub 25 de ani beau cafeaua cu arome, in special femeile. O mica parte dintre respondenti au mentionat cafeaua cu lapte, miere sau indulcitor.

ce cafea beau romanii

Ce tabieturi au romanii la cafea

Aproape jumatate dintre romani asociaza cafelei un desert, doar tinerii sub 25 de ani au o preferinta mai scazuta in acest sens (33%). Pe de alta parte, indiferent de varsta, o treime dintre romani nu savureaza cafeaua fara tigara.

Foarte putini (sub 3%) au mentionat alte tabieturi la cafea cum ar fi presa, TV, socializare sau un pahar de apa.

Citeste si:
INTERVIU cu un celebru parfumier: Romanii vor produse unice
INTERVIU cu un celebru...

De unde se informeaza romanii despre cafea

Pentru cei mai multi (44,2%) romani, in special la barbati (53,3%) si la tineri (45,8%), internetul este principala sursa de informare in ceea ce priveste cafeaua, poate chiar inaintea etichetei produselor (42,9%).

Sfatul unui prieten este considerat demn de luat in seama de o treime dintre romani, cei intre 45-54 de ani fiind chiar mai atenti la astfel de recomandari. Retelele de socializare sunt o sursa de informare, de o mai mica importanta, aproximativ 18% dintre romani luandu-le in considerare, cu un procent mai semnificativ (28%) in randul celor sub 35 de ani.

Cat de importanta e eticheta fair trade pe cafea

Conceptul ”fair trade” este nou intrat in mentalul colectiv din Romania. In medie, peste o treime dintre cei intervievati dau importanta acestui aspect. Cei mai interesati (45,5%) au fost respondentii intre 35-44 de ani, iar cei mai dezinteresati sunt tinerii sub 25, aproximativ 27% au spus ca e foarte putin important, infirmand astfel ideea ca sunt cei mai interesati de probleme globale.

Reveal Marketing Research este o companie cu capital romanesc infiintata in 2007 ce ofera solutii de cercetare de piata complete (traditionale si digitale), strategie si consultanta in crearea marcii si abordarea clientilor, date rapide si de incredere in Romania si Europa Centrala si de Est. In portofoliul de clienti Reveal Marketing Research se regasesc nume precum Nestle, Visa, CEZ Romania, OLX, Philips, Ytong, E.ON, Institutul Aspen, Coca Cola HBC, Fashion House, Meli Melo, Petrom, Biofarm sau Untold.

Sursa foto: Pixabay