De la retaileri fast fashion, la discounteri sau chiar branduri de lux, tot mai multe companii anunță pierderi, vânzări în scădere și închideri de magazine. Și grupul de modă Capri, care deține brandurile de lux Jimmy Choo, Michael Kors și Versace, estimează o scădere a vânzărilor de 70% din cauza pandemiei de coronavirus și, ca urmare, vrea să închidă 170 de magazine în următorii doi ani, scrie retail.ro.

Grupul Capri și-a terminat anul financiar chiar în mijlocul crizei coronavirus, la 28 martie. În ultimul trimestru, vânzările grupului de lux au scăzut cu 11,3%, iar dacă în anul anterior înregistra un profit de 19 milioane de dolari, în anul financiar tocmai încheiat compania a ieșit în pierdere cu 551 milioane de dolari, potrivit retaildetail.eu.

În continuare compania estimează pierderi, chiar mai mari: pentru trimestrul de la finalul lunii iunie, Capri Holdings preconizează o scădere a vânzărilor cu până la 70%. Deși vânzările se situează acum în jurul a 50%-70% din nivelul anului anterior, în mod special datorită pieței din China, vânzările din magazinele recent deschise sunt la pământ.

Prin urmare, grupul de lux ia în considerare să închidă 170 de locații fizice în următorii doi ani. CEO-ul Michael Kors consideră că până când nu va exista un vaccin este puțin probabil ca consumatorii să viziteze magazinele la fel ca înainte de pandemia de coronavirus. Prin această măsură, Capri "salvează" 120 milioane de euro în noul an financiar și estimează că ar putea redeveni profitabilă în prima jumătate a anului 2021.

În ultimul trimestru, la finalul lunii martie, brandul Jimmy Choo avea cea mai slabă performanță din rândul brandurilor deținute de Capri, cu vânzări în scădere cu 23% și o pierdere de 23 milioane de dolari. Michael Kors, pe un trend descendent de ceva vreme, înregistra vânzări în scădere cu 18,4%.

Sursa foto: Sergio Monti Photography/Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri