”Cel mai întâlnit tip de fraudă în România este corupția privată, în special în zona de kickback, de șpagă”, a afirmat Gabriel Zgunea la ESG Compliance & Fraud Risk Management Conference 2023, eveniment organizat de Govnet. ”În zona de ESG toată lumea cosmetizează foarte frumos compania și datele pe care urmează să le raporteze. Toată lumea îndeplinește toate cerințele căsuțelor care trebuie bifate în mod teoretic. Practic, foarte multe sunt bifate de dragul de a fi bifate.”

CEO-ul Corporate Intelligence Agency a dat și un exemplu: un mare producător de vinuri de dincolo de Prut care are toate certificările, ”bifează o declarație extraordinar de frumoasă”. Dar aproape 50% dintre vinurile pe care le pun în vânzare și despre care declară că au fost obținute din podgoriile lor provin din Portugalia, de la producători care nu au nicio legătură cu standardele ESG. ”La o minimă verificare nici nu știau ce înseamnă”.

Cine jură pe roșu că până în 2030 va fi cel mai curat și cel mai verde creează loc managerilor mai puțin bine intenționați ca să profite, să obțină un avantaj competitiv în raport cu ceilalți concurenți și să-și inducă în eroare partenerii.

Gabriel Zgunea, CEO Corporate Intelligence Agency

Corporate Intelligence Agency face de aproape 2 ani verificări pe lanțul de furnizori pentru companii. Din păcate, spune Gabriel Zgunea, aproape niciodată lucrurile nu stau 100% așa cum a declarat furnizorul.

Similar este și cazul fondurilor de investiții care vor să investească în companii. Verificările arată că respectivele companii ”se cosmetizează într-atât de rău încât atunci când faci o investigație în teren, la firul ierbii, aproape că nu mai știi despre ce companie e vorba. Când citești ce au declarat față de ce există în teren, ți se pare că ai ajuns în altă parte”, a spus CEO-ul Corporate Intelligence Agency.

Sursa foto: Shutterstock