Potrivit unui comunicat al companiei, denumită "Sfântul Gheorghe", construcţia urmează să înceapă la finalul acestui an şi se aşteaptă ca centrala să fie finalizată la începutul anului 2025. Odată construită, aceasta va fi cea mai mare centrală solară din Bulgaria.

Rezolv a achiziţionat proiectul de la compania bulgară YGY Industries JSC, deţinută de Yavor Georgiev.

Proiectul "Sf. Gheorghe" va fi construit pe locul fostului aeroport Silistra, un aerodrom dezafectat care se întinde pe 165 de hectare. Proiectul va cuprinde aproape 400.000 de panouri solare. Cu o producţie medie anuală de energie de 313 gigawaţi oră (GWh), proiectul va produce echivalentul a 13% din energia solară instalată în prezent în Bulgaria.

Centrala va fi conectată la reţeaua principală de transport de 110 kV prin intermediul a două linii de conexiune independente cu o lungime totală de aproximativ 6 kilometri. Energia va fi vândută utilizatorilor comerciali şi industriali prin intermediul unor acorduri de achiziţie de energie (PPA) pe termen lung.

"Proiectul va crea un număr mare de noi locuri de muncă în faza de construcţie. Aproximativ 500 de persoane vor fi angajate atât pentru asamblare uşoară - activitate care poate fi efectuată şi de bărbaţi şi de femei, atât cu normă întreagă, cât şi cu jumătate de normă, cât şi în poziţii de ingineri, acestea fiind locuri de muncă cu înaltă calificare. Pe termen mai lung, centrala electrică va oferi locuri de muncă locale pentru forţa de muncă calificată şi semicalificată pe parcursul celor peste 30 de ani de funcţionare", se arată în comunicat.

Proiectul "Sf. Gheorghe" va fi proiectat, construit şi exploatat în conformitate cu cele mai înalte standarde de mediu, sociale şi de guvernanţă (ESG).

Rezolv Energy a fost lansată anul trecut de Actis, un investitor global de top în infrastructură durabilă. Rezolv are deja în pregătire proiecte de peste 2 GW de energie curată în România, inclusiv proiectul Dama Solar de 1.044 MW, care va deveni cea mai mare centrală solară din Europa odată ce va fi operaţională.

"Anul acesta, energia solară va reprezenta aproape 13% din capacitatea totală instalată în Bulgaria, iar estimările sugerează că până în 2030 vor fi generaţi aproape 6 GW de energie solară. Suntem foarte mândri că proiectul Sf. Gheorghe va fi o parte importantă a acestei creşteri. Asta va ajuta Bulgaria să îşi atingă obiectivele privind energia regenerabilă. Aflat la nici 10 km de graniţa cu România, proiectul va deservi şi piaţa românească, contribuind la independenţa energetică a celor două ţări. În mod crucial, pentru sectorul de afaceri, va permite, de asemenea, să furnizăm energie curată extrem de competitivă, fără subvenţii, la un preţ stabil pentru utilizatorii industriali şi comerciali din întreaga ţară", a precizat Alastair Hammond, Director de Operaţiuni Rezolv Energy.

Rezolv Energy este un producător independent de energie regenerabilă.

Actis este un investitor global de top în infrastructură durabilă. De la înfiinţare, Actis a atras investiţii 24 de miliarde de dolari şi are active în administrare de peste 15 miliarde de dolari.

Sursa foto: Unsplash