Pe lângă investiția estimată la peste 800 milioane de euro în valorificarea terenului ca proiect ce integrează grădini urbane, birouri, zonă de shopping și divertisment, facilități educaționale și culturale, dar și o infrastructură integrată pentru susținerea mobilității și conectivității, IULIUS va achita către Oil Terminal S.A. o taxă anuală de superficie de 2 milioane de euro, indexabilă.

„Acest parteneriat între o companie cu capital majoritar de stat și un antreprenor român serios, cu rezultate demonstrate, reprezintă cea mai mare șansă de dezvoltare pentru Constanța și Dobrogea. Obiectivul este transformarea comunității printr-un spațiu modern, atrăgător pentru oportunități economice și turism, indiferent de sezon. Încurajăm toate companiile din portofoliul Ministerului Economiei să încheie astfel de parteneriate, într-un mod competitiv și transparent și să contribuie astfel la bunăstarea românilor prin crearea de locuri de muncă și prin creșterea calității vieții”, a declarat Sebastian Burduja, Ministrul Energiei.

„Acest parteneriat reprezintă materializarea unui obiectiv foarte important din strategia de dezvoltare pentru anii 2020 - 2025 a Oil Terminal S.A., privind valorificarea unui teren inactiv de peste 10 ani, întrucât activitatea anterioară a devenit incompatibilă pentru a se desfășura în oraș, aproape de zone locuibile. Astfel, ne susținem implementarea proiectelor investiționale conexe activității principale. Aveam nevoie de un partener cu viziunea și capacitatea de a fructifica acest teren nu doar ca demers de business, ci ca unul cu impact pentru comunitate”, a declarat Viorel - Sorin Ciutureanu, Directorul General Oil Terminal.

Prima etapă: ecologizarea terenului

Reintroducerea terenului în circuitul economic va fi realizată prin construirea unui proiect de regenerare și dezvoltare urbană de către IULIUS, iar acest parteneriat va contribui la creșterea gradului de acoperire a nevoilor comunității locale și regionale și la îmbunătățirea calității vieții, într-un mod sustenabil și responsabil.

Ca primă etapă a asocierii, IULIUS și-a asumat stingerea obligațiilor de mediu cu privire la teren și ecologizarea acestuia, un obiectiv prioritar al Oil Terminal S.A., care a fost și un criteriu definitoriu în demersul de selecție al partenerului pentru valorificarea acelui activ.

„Credem cu tărie în potențialul Constanței și avem expertiza și resursele necesare pentru a realiza un proiect care să susțină orașul portuar să capitalizeze pe toate atuurile sale și să devină unul dintre centrele regionale puternice economic. Vom face acest lucru alături de comunitatea locală, înțelegând în profunzime nevoile și așteptările locuitorilor, așa cum am făcut și în cazul celorlalte proiecte de regenerare urbană de la Iași, Timișoara și Cluj-Napoca”, a declarat Iulian Dascălu, Președintele companiei IULIUS.

Proiect mixed-use cu parc, grădină botanică, pol de business și concepte de divertisment

Proiectul va fi dezvoltat după conceptul de oraș în oraș, iar aici oamenii vor avea acces la toate facilitățile de care au nevoie pentru un stil de viață urban sustenabil. Demersul va integra o grădină botanică și parc cu funcțiuni de relaxare, sport și entertainment în aer liber, dar și o componentă de birouri, astfel încât să se creeze oportunități investiționale și să susțină retenția tinerelor talente locale și dezvoltarea centrului universitar. Va fi și o destinație pentru shopping și recreere, cu noi concepte de retail și entertainment, fresh market cu producători și antreprenori locali, restaurante, bistrouri și cafenele tematice, dar și funcțiuni culturale și de divertisment, care să asigure posibilități de petrecere a timpului liber într-o manieră calitativă tot timpul anului.

Oil Terminal S.A. este o companie petrolieră cu o tradiție de peste 125 de ani, cu o poziție strategică în zona Mării Negre, fiind cel mai mare operator de produse pe mare. Asocierea cu IULIUS se încadrează în strategia de dezvoltare durabilă a companiei, prin valorificarea activelor neutilizate, în degradare și consumatoare de resurse, în vederea modernizării activelor existente și dezvoltării de noi capacități de depozitare. Totodată, prin diversificarea activității, Oil Terminal S.A. dorește să contribuie și la realizarea unei investiții majore în Constanța, care să conducă la crearea de noi locuri de muncă, la activități de susținere economică, o îmbunătățire a calității vieții și nivelului de trai, atractivitatea turistică a orașului și dezvoltarea de funcțiuni sociale.

IULIUS are 25 de ani de experiență în real estate și expertiză în dezvoltarea unor proiecte de regenerare urbană de anvergură în Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava, care includ retail, office, entertainment și parcuri ample.

Sursa foto: Shutterstock