Spohr a recunoscut că introducerea de combustibili sintetici produși folosind energie regenerabilă ar putea fi cea mai bună soluție pentru decarbonificarea industriei aviatice, dar a avertizat că, momentan, acest lucru nu este posibil pe scară largă, scrie Bloomberg.

”Am avea nevoie de aproximativ jumătate din producția de energie a Germaniei pentru a face suficient combustibil de acest tip”, a spus Spohr. ”Nu cred că domnul Habeck o să-mi dea chiar atâta” – o referire la ministrul ”verde” al economiei și energiei, Robert Habeck. Lufthansa este a doua linie aeriană din Europa ca număr de pasageri (după Ryanair) dar prima ca cifră de afaceri.

Industria aviatică lucrează la înlocuirea kerosenului cu o variantă ecologică, care folosește ca materie primă apa și extrage practic CO2 din aer. Deși sună ideal, problema cu e-kerosenul este că în procesul de producție este nevoie de foarte multă energie, care trebuie să fie și regenerabilă, pentru a îl putea menține ”verde”.

Mai mult, companiile aeriene vor avea practic nevoie de tot combustibilul sintetic produs la nivel global, ceea ce înseamnă că nu vor mai rămâne suficienți pentru industria auto, a mai avertizat CEO-ul Lufthansa. Spohr a recunoscut însă că singura opțiune viabilă pentru a decarbonifica zborurile rămâne e-kerosenul.

Recent, șeful liniei aeriene germane a avertizat și că noile cote europene de utilizare a combustibililor ecologici sunt nerealiste și nu pot fi atinse, dat fiind nivelul producției. În clipa de față, doar 0,1% din carburanții folosiți în aviație sunt sustenabili (SAF). În cazul Lufthansa, procentul ajunge la 0.2%. Pe de altă parte, ținta UE este de 2% în 2025, 6% în 2030 și 70% în 2050.

WizzAir a trecut anul acesta la un mix de carburant ”tradițional” și SAF făcut din materii reziduale, inclusiv ulei de la prăjit și untură.

Sursa foto: Unsplash