”Suntem pe punctul de a deveni, din 2027, primul producător de gaze din Europa. Neptun Deep e proiectul fanion al sectorului de gaze din România, dar nu numai – poate asigura Europei o securitate cum nu am mai avut până acum”, a declarat Sebastian Burduja la Romanian International Gas Conference 2023. Legat de tranziția verde, el a avertizat că pentru România termenul de tranziție nu aduce aminte doar de lucruri bune.” Tranziția trebuie să fie nu doar verde, ci justă și inteligentă”, a afirmat Burduja. ”Nu poți renunța și la cărbune, și la gaz, și la nuclear și apoi să ai probleme. Energia trebuie să fie întrâi sigură, apoi la un preț corect și abia apoi verde.”

Ministrul Energiei a precizat că în domeniul biocombustibilor România are un loc privilegiat. Ministerul a gândit un program-cheie încă de pe vremea lui Virgil Popescu, prin care se vor aloca până la jumătate de miliard de euro ca sprijin pentru această industrie.

”Discutăm despre o propunere de regulament privind emisiile de metan”, a mai precizat Burduja. România este într-o poziție specială, având cel mai mare număr de sonde din Europa (peste 60.000) și cel mai mare cost, peste un miliard de euro, în urma introducerii unui astfel de regulament. ”Vrem ca acest cost să nu fie resimțit nici de industrie, nici de consumatorii casnici sau non-casnici. Vrem ca versiunea finală a regulamentului să țină cont de particularitățile României”, a afirmat ministrul.

Și fostul ministru, Virgil Popescu, a declarat, referitor la regulamentul privind emisiile de metan, că ”trebuie să găsim o formă care să nu îngenuncheze companiile românești”. El a precizat că un amendament al României în acest sens nu a trecut de Parlamentul European.

Subiectul hidrogenului este important, deoarece ne asigură o producție curată de energie în bandă, și în maxim o lună de zile se vor semna contractele din PNRR, a mai spus Burduja.

Înaintea conferinței, ministrul a anunțat și o reducere la plata certificatelor verzi de 75-85% pentru aproximativ 200 de companii din industria românească. Schema de ajutor de stat în acest sens urmează să fie pusă curând în dezbatere publică și va avea un buget total de 750 milioane euro. Ajutoarele acordate vor fi de până la 150 de milioane euro în fiecare an.

Sursa foto: wall-street.ro