Industria energointensivă din România contribuie în continuare cu 16,5% la valoarea adăugată brută națională, și asigură aproximativ o cincime din forța de muncă activă din România, în ciuda declinului înregistrat după 1989. Având în vedere importanța acestui sector, el va trebui să se adapteze rapid la noile reglementări UE privind emisiile de gaze cu efect de seră, arată analiza Energy Policy Group, realizată de Luciana Miu, EPG Head of Clean Economy.

Această industrie este însă greu de decarbonizat, deoarece se bazează pe procese tehnologice care consumă masiv combustibili fosili și generează emisii. Patru categorii de măsuri vor fi necesare pentru decarbonizarea industriei grele din România:

  • electrificarea, susținută de energie regenerabilă;
  • utilizarea hidrogenului regenerabil și combustibililor cu emisii reduse;
  • captarea și utilizarea sau stocarea dioxidului de carbon;
  • creșterea eficienței consumului industrial de energie și resurse.

Implementarea noilor tehnologii le va permite operatorilor nu doar să evite costurile de carbon, în creștere – certificatele de emisii au ajuns de la 25 de euro pe tonă în 2020 la 85 euro pe tonă - ci și să satisfacă solicitările de pe lanțul valoric de produse cu emisii scăzute de carbon. În plus, și investitorii internaționali vor fi tot mai atenți la acest aspect.

Certificatele de emisii vor duce la scumpirea produselor industriei din România

De asemenea, operatorii din industriile energointensive, care până recent au fost scutiți de plata certificatelor de emisii, vor ajunge să plătească pentru 100% din emisiile generate până în 2034, arată analiza EPG. Acest lucru va genera costuri semnificative: spre exemplu, Liberty Galați, singurul producător de oțel primar din România, a emis 3,9 milioane de tone de CO2 în 2022. Acestea ar fi echivalentul a €331,5 milioane pe an în costul certificatelor de emisii, la prețurile actuale ale carbonului. Dacă suma ar fi inclusă în costul produselor finale, ar rezulta o creștere de cel puțin €94 per tonă de produse finite de oțel.

De asemenea, vor fi necesare investiții masive din partea statului în infrastructura aferentă noilor procese și tehnologii cu emisii reduse de carbon, inclusiv în rețeaua electrică și în capacități de energie regenerabilă, în rețele de conducte pentru transportul de hidrogen, și în sisteme de transport și stocare a dioxidului de carbon captat din instalațiile industriale.

Însă, arată analiza EPG, statul român încă nu s-a angajat în mod clar să susțină transformarea industriei grele și nu are o politică industrială coerentă. Cadrele de reglementare relevante pentru decarbonizare sunt inexistente sau neadecvate. De asemenea, și din partea companiilor lipsesc în general planurile clare de decarbonizare – Liberty Galați fiind unul dintre puținele exemple pozitive.

Conform datelor EPG, la ora actuală emisiile de gaze cu efect de seră ale industriei din România sunt de 25,34 milioane de tone echivalent CO2/an – și ar trebui să ajungă la 2,67, adică aproape o zecime, până în 2050, dacă ar fi implementate măsuri de decarbonizare. Consumul de energie al industriei, unde acum gazele naturale reprezintă principala resursă, ar trebui să se reorienteze spre folosirea energiei electrice în proporție de aproape 3 sferturi, urmată de hidrogen.

Sursa foto: Azomureș