Aceasta este a doua încercare de achiziţie după ce procedura anterioară a fost anulată de ARF în data 7 noiembrie pentru că singura ofertă depusă, a asocierii Alstom-Linde Gaz, a fost declarată neconformă.

La această nouă încercare de a duce la bun sfârşit achiziţia finanţată cu fonduri PNRR, ARF a făcut câteva modificări ale strategiei de achiziţie.

Astfel, achiziţia serviciilor de alimentare cu hidrogen a trenurilor va fi o procedură separată (furnizorul de trenuri va asista ARF în elaborarea specificaţiilor tehnice, astfel încât serviciile de alimentare sa fie coordonate cu caracteristicile tehnice ale trenurilor şi caracteristicile de exploatare); fiabilitatea trenurilor este mai scăzută, comparativ cu ramele electrice achiziţionate în cadrul celorlalte proceduri (pentru a se lua în considerare aspectele încă inovative ale tehnologiei); numărul minim de locuri pe scaune (120) ţine cont de trenurile real produse şi autorizate sau în curs de autorizare în Europa.

Nu în ultimul rând, au fost făcute corecturi bazate pe observaţiile primite atât în derularea anterioară a procedurii cât şi în celelalte proceduri de achiziţii trenuri.

ARF precizează în comunicat că durata serviciilor pentru mentenanţă şi reparaţii, prevăzută în contract, este de 15 ani, cu posibilitatea suplimentării perioadei cu încă 15 ani, prin act adiţional.

Valoarea achiziţiei este cuprinsă între 1,596 miliarde de lei fără TVA şi 2,468 miliarde de lei fără TVA, în funcţie de durata serviciilor conexe contractului - 15, respectiv 30 de ani, iar durata contractului va fi de 215 luni.

Finanţarea proiectului este asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, "Componenta 4 - Transport sustenabil" şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

Potrivit sursei citate, cele 12 automotoare vor fi utilizate pe următoarele linii neelectrificate: Bucureşti - Piteşti; Bucureşti - Aeroportul Internaţional Henri Coandă; Bucureşti - Târgovişte; Bucureşti - Piteşti - Slatina - Craiova; Piteşti - Curtea de Argeş.

Materialul rulant achiziţionat de către ARF în cadrul acestui proiect se pune la dispoziţia operatorilor de transport feroviar de călători în cadrul CSP 2022-2032, în conformitate cu prevederile Metodologiei de alocare a materialului rulant nou achiziţionat.

Criteriul de atribuire este dat de cel mai bun raport calitate-cost. Factorii de evaluare şi ponderea acestora sunt: 70% - componenta financiară; 30% - componenta calitate, din care: 8% - plusvaloarea - se vor puncta ofertele ce cuprind un număr suplimentar de locuri peste cerinţa minimă de 120 locuri, cu condiţia păstrării raportului locuri pe scaun/în picioare şi a celorlalte norme de siguranţă şi confort specificate în caietul de sarcini, 12% - programul de livrare - termenul de livrare este de maximum 45 de luni de la data semnării contractului. Ofertele care vor conţine un termen de livrare mai mare de 45 luni vor fi considerate neconforme. Ofertele care vor conţine un termen de livrare mai mic de 35 luni nu se vor puncta suplimentar. Modul de punctare pentru oferte cu un număr intermediar de luni pentru livrarea PU, poate fi consultat în anunţul de atribuire.

De asemenea, 10% reprezintă disponibilitatea RE-H în perioada de garanţie şi în perioada de mentenanţă. Orice operator economic are dreptul de a participa la procedura de atribuire în calitate de ofertant individual ori în comun cu alţi operatori economici, inclusiv în forme de asociere temporară constituite în scopul participării la procedura de licitaţie.

Termenul de depunere a ofertelor este 26 ianuarie 2024, ora 15:00.

Sursa foto: Alstom