Cel mai mare risc este reprezentat de inundaţii, potrivit raportului comun al Forumului Economic Mondial (WEF) - care are loc la Davos în această săptămână - şi al firmei de consultanţă Oliver Wyman.

Autorii studiului au analizat şase consecinţe principale ale schimbărilor climatice: inundaţii, secete, valuri de căldură, furtuni tropicale, incendii de pădure şi creşterea nivelului mării.

Studiul se bazează pe scenariul mediu referitor la creşterea temperaturilor până în 2100 al Grupului interguvernamental de experţi asupra evoluţiei climei (GIEC, respectiv IPCC, conform abrevierii din limba engleză) al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Acest scenariu estimează o creştere a temperaturii medii cu 2,7 grade Celsius.

Potrivit studiului, schimbările climatice ar putea provoca până la 14,5 milioane de decese în întreaga lume până în 2050 şi o povară a costurilor suplimentare în valoare totală de 1,1 trilioane de dolari pentru sistemele sanitare.

Potrivit estimărilor, numai inundaţiile ar putea provoca 8,5 milioane de morţi până în 2050 - nu doar în mod direct, ci şi indirect, prin afectarea culturilor agricole, sporirea riscului de boli infecţioase şi creşterea umidităţii, ceea ce poate conduce la probleme respiratorii.

Regiunea Asia-Pacific, cu zonele sale de coastă intens populate, va fi probabil cea mai afectată.

Autorii studiului se aşteaptă la a doua cea mai mare rată a mortalităţii, de 3,2 milioane de decese, din cauza secetei - în primul rând ca urmare a efectelor pe termen lung ale scăderii calităţii apei şi a solurilor mai puţin fertile în cazul mortalităţii infantile.

Potrivit raportului, valurile de căldură ar putea costa în jur de 1,6 milioane de vieţi până în 2050, în special în rândul persoanelor vârstnice.

Raportul estimează, de asemenea, că va exista o creştere a numărului cazurilor de îmbolnăvire şi de invaliditate profesională. Spre exemplu, temperaturile în urcare ar putea determina răspândirea semnificativă a ţânţarilor, ceea ce va face ca numărul cazurilor de malarie, febră dengue şi infecţii cu Zika să fie mai frecvente în Europa şi Statele Unite.

În general, conform studiului, regiunile din Africa, Orientul Mijlociu şi Asia ar fi cele mai afectate de consecinţele schimbărilor climatice asupra sănătăţii.

Rezultatele raportului urmează să fie discutate joi la Forumul Economic Mondial de la Davos. Forumul Economic Mondial de la Davos se desfăşoară în Elveţia în perioada 15-19 ianuarie.

Sursa foto: Unsplash