La începutul anului, majoritatea românilor își stabilesc obiective privind viitoarele vacanțe sau achiziții, dar aproape nimeni nu își impune un obiectiv ce ține de propria sănătate sau a copiilor. Mai mult, chiar și cei care își impun diete pentru a fi gata de sezonul de plajă, în timpul verii ajung să facă abuzuri și să se concentreze mai mult pe “farfuria plină”, spune Alina Epure, terapeut nutriționist Nutribalance.

“La începutul anului îmi întreb pacienții ce planuri au și de cele mai multe ori aflu că au planuri legate de vacanțe, achiziții de mașini și alte branduri, însă foarte puțini dintre ei au și un plan sau un obiectiv ce ține de sănătate. Ne pregătim să avem un ‘corp de plajă’, apoi la all inclusive uităm de frumusețea marii și ne concentrăm pe farfuria plină”, a declarat Alina Epure.

Nutriționistul avertizează că românii au o abordare “economică” în selecția alimentelor, adică își setează la nivel mental utilitatea, randamentul și eficiența fiecărui produs.

“Ne punem întrebări de genul ‘cât slăbesc dacă mănânc supă de varză’, sau ‘în cât timp îmi cresc imunitatea dacă beau suc de rodie’. Sunt întrebări frecvente, dar apoi uităm de croissantele pe care le punem în farfurie cu mare bucurie”, menționează reprezentantul Nutribalance.

Ea arată că alimentele trebuie privite mai mult prin prisma calității și mai puțin prin cea a cantității.

Ne bucurăm că avem coșurile pline și în mod evident că sănătatea nu mai poate să fie conturată acasă, în farfurie. Este important să alegem alimentele bazându-ne pe rațiune, nu pe instinct. În momentele de criză, instinctul ne ghidează coșul de cumpărături și ajungem să îl umplem cu orice”, a concluzionat Alina Epure.

Conferința Future Healthcare este organizată de wall-street.ro în parteneriat cu Huawei, Signal Iduna, Nutribalance, RASCI, Roche, Emerald, Sofmedica, Medcity, ZEBRA Technologies și Janssen Compania Farmaceutică a Johnson & Johnson.

Foto: Ovidiu Udrescu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri