Jobul meu, plăcere sau nevoie în 2026?
Evenimentul "Angajatori de TOP" care a avut loc în București a deschis "Cutia Pandorei" în ceea ce privește scenariul joburilor din România.
Oamenii, pregătiți cu CV-ul din dotare s-au înființat, în funcție de domeniul vizat, la cozile deja formate la unele standuri de recrutori.
Încrezători că își vor găsi jobul dorit - unii vin după o lungă absentare din piața muncii sau o căutare fără succes a unui job - aceștia și-au spus doleanțele, au mărturisit - cel puțin, la nivel teoretic - ceea ce știu să facă, dar și ce și-ar dori să profeseze.
Discuțiile sunt lejere, iar dorința de angajare este mare. Nu prea mai este loc de-ntors, iar pentru mulți motto-ul preferat a redevenit “meseria este brățară de aur.”
Tinerii s-au prezentat și ei la târgul de joburi, sperând să-și facă “debutul” în câmpul muncii, într-o perioadă în care specialiștii în domeniu susțin că automatizarea unor munci i-a cam lăsat pe juniori fără unele sarcini care le veneau mănușă la început de carieră.
“Trebuie să fie ceva și pentru noi. Vrem să ne câștigăm banii noștri, nu mai vrem să stăm la mâna părinților”, povestesc câteva tinere care stau la coadă la un recruter în domeniul alimentar.
“Este un prim pas”, îmi spun tinerele studente, extrem de joviale și doritoare să aibă propriul ban în buzunar.

Tendințe pe piața muncii. Ce joburi caută românii
- În zona de IT și bănci - acolo unde foarte mulți oameni au venit la discuții și să-și lase CV-ul pe masa angajatorilor - se caută experiența.
Anii de vechime în câmpul muncii devin, mai mult ca niciodată, un atu sigur pentru domeniile care au cea mai mare căutare la ora actuală pe piața muncii din România.
Doritori de angajare sunt și la standul Serviciului de Informații Externe, în domenii precum criptologie, evaluare criptologică, Cybersecurity, dezvoltare software.
Lista domeniilor este una și mai lungă, iar beneficiile enumerate în plianturile de la stand sunt mai mult decât tentante. Nu este însă un job care să fie la îndemâna oricui, deoarece vorbim despre o instituție în domeniul informațiilor externe privind securitatea națională a României. Așa că, mare grijă la “pohta ce-o pohtiți!”
Nu poți să pleci de la evenimentul de cariere fără să treci și pe la standul Serviciului de Telecomunicații Speciale. Pe scurt, binecunoscutul STS. Și aici poți găsi informații suficiente pentru un job, dacă te pasionează sistemele și aplicațiile informatice.
Companiile au urmărit profiluri bine calibrate pe competențe tehnice și digitale
Evenimentul Angajatori de TOP a confirmat câteva direcții clare pentru piața muncii în 2026: recrutorii au trecut de la angajări de volum la „recrutare de precizie.”
Dragos Gheban, managing Partner Catalyst Solutions, compania care organizează Angajatori de TOP susține că, într-un context economic prudent, companiile au urmărit profiluri bine calibrate pe competențe tehnice și digitale, cu potențial de creștere.
"Angajatori de TOP a funcționat ca un filtru al „polilor de creștere”: IT, BPO/Shared Services, Banking–Insurance și Energy Renewables au concentrat o mare parte din oferta de joburi și roluri de viitor.
Pe de altă parte, s-a resimțit o presiune crescândă: tot mai mulți candidați și-au căutat un loc de muncă, în timp ce angajatorii au ridicat standardele de selecție și au așteptat un nivel mai ridicat de autonomie, adaptabilitate și competențe digitale", a explicat interlocutorul Wall-Street.

Ce au căutat angajatorii
- În zona Tech & AI, companiile au cerut un mix de programare (Python, Java, C, JavaScript), cloud, securitate cibernetică și expertiză în AI, automatizare, RPA, completate de gândire critică și comunicare bună.
- Domeniul Banking–Insurance s-a repoziționat ca hub tehnologic, cu accent pe AI și data analytics pentru personalizarea serviciilor și prevenirea fraudelor, pe roluri hibride business - tech și pe o cultură de învățare continuă (reskilling, upskilling).
- În Energy Renewables, profilul ideal a fost interdisciplinar: cunoștințe tehnice sau de business combinate cu analiză de date, software, ESG și o foarte bună înțelegere a sustenabilității.
Rolul limbilor străine și al joburilor multilingve
- Joburile în limbi străine s-au consolidat ca unul dintre cele mai dinamice segmente, mai ales în BPO și Shared Services, unde expunerea internațională și stabilitatea au reprezentat elemente de atractivitate pentru tineri.
Germana și franceza au rămas „limbi premium”, la care s-au adăugat limbile nordice și alte limbi de nișă, ce au adus salarii semnificativ mai mari și un avantaj puternic la negociere.
Perspective pentru candidați
- Evenimentul a funcționat și ca platformă educațională: conferințele I LOVE Tech și Inspiration 4U, plus zona de consiliere, i-au ajutat pe candidați să înțeleagă cum pot rămâne relevanți într-o piață în care AI, digitalizarea și sustenabilitatea sunt deja condiții de bază, nu doar „nice to have.”