Imobiliare | Cum arată topurile care îi sperie pe românii care vor să cumpere sau să închirieze apartamente

Sursǎ foto: Shutterstock

Imobiliare | Cum arată topurile care îi sperie pe românii care vor să cumpere sau să închirieze apartamente

Cuprins Articol:

Piața imobiliară a avut o evoluție nu chiar pe placul cumpărătorilor și chiriașilor din România, cu creșteri de prețuri, cu o ofertă în scădere în condițiile în care interesul arămas destul de ridicat pe piață, iar asta pune presiune pe prețuri.

O analiză Wall-Street.ro arată că în marile orașe ale țării au existat creșteri importante ale prețurilor de vânzare a apartamentelor, în timp ce vânzările au scăzut destul de brusc pe final de an, în contextul agitat al alegerilor.

Aceleași lucruri le remarcă și cei de la imobiliare.ro, în retrospectiva anului 2024 și în care au inclus și cele mai importante topuri ale pieței imobiliare.

Avem topuri despre cele mai active cartiere din România, despre cele mai scumpe zone din marile orașe ale țării, dar și despre cele mai accesibile, atât pentru cei care au vrut să cumpere, dar și să închiriere o locuință.

Topul cartierelor cu cele mai multe apartamente noi scoase la vânzare

(Sursa foto: Wall-Street.ro)

Poate nu este nicio surpriză pentru nimeni că Bucureștiul ocupă nouă poziții în Top 10 al cartierelor unde cumpărătorii au găsit cele mai multe apartamente noi scoase la vânzare în 2024.

Bucureștiul rămâne cea mai mare piață imobiliară a țării, fiind departe de orice alt oraș în ceea ce privește volumul apartamentelor scoase la vânzare.

De remarcat în acest top că în cele nouă zone ale Bucureștiului au ieșit pe piață peste 15.500 de apartamente.

În acest top, doar Brașovul și-a mai făcut loc, cartierul Tractorul fiind singurul „intrus” printre cartierele Capitalei.

Totodată, se observă că, în cazul Bucureștiului, cele mai multe apartamente au apărut mai mult prin cartierele care nu sunt chiar în centrul orașului, o evoluție logică în condițiile în care Bucureștiul încă este blocat din cauza situației PUZ-urilor, dar și în condițiile în care, de câțiva ani, se menține tendința de „migrare” către zonele periurbane, unde cumpărătorii pot găsi apartamente noi, mai mari sau chiar case și vile pentru a se bucura de și mai mult spațiu.

Per total, însă, se observă o scădere a ofertei, o tendință care a început din anii anteriori și care a continuat să se accentueze pe parcursul lui 2024. Proprietarii și dezvoltatorii au scos la vânzare anul acesta cu 30% mai puține locuințe, potrivit datelor Imobiliare.ro.

Așadar, așa arată Top 10 cartiere în care au fost scoase la vânzare cele mai multe apartamente noi:

  1. Pipera, București: 2.732 apartamente (preț 2.306 euro/mp)
  2. Berceni, București: 2.699 apartamente (1.286 euro/mp)
  3. Theodor Pallady, București: 2.340 apartamente (1.372 euro/mp)
  4. Militari, București: 1.913 apartamente (1.222 euro/mp)
  5. Tractorul, Brașov: 1.582 apartamente (2.143 euro/mp)
  6. Băneasa, București: 1.308 apartamente (2.329 euro/mp)
  7. Titan, București: 1.218 apartamente (1.536 euro/mp)
  8. Brâncoveanu, București: 1.195 apartamente (1.325 euro/mp)
  9. Aviației, București: 1.059 apartamente (2.800 euro/mp)
  10. Bucureștii Noi, București: 1.048 apartamente (2.000 euro/mp)

Trebuie menționat că vorbim despre apartamente listate la vânzare, nu de un total al apartamentelor tranzacționate, așa cum este cazul și clasamentul de mai jos.

Topul cartierelor cu cele mai multe apartamente vechi scoase la vânzare

(Sursa foto: Shutterstock)

Când ne uităm la oferta de apartamente vechi, vedem că topul cartierelor este ceva mai pestriț. Aici apare și Clujul cu 3 cartiere și unul din Brașov.

În total, Top 10 cartiere cu cele mai multe apartamente vechi scoase la vânzare realizat de Imobiliare.ro cumulează 24.378 de unități, dintre care 15.663 în București.

Drumul Taberei este campionul ofertei de apartamente vechi, la o distanță mare de locul 2, cartierul Mănăștur din Cluj-Napoca. Singurul cartier în afara Bucureștiului și Clujului din acest top este cartierul Astra din Brașov.

Cele mai scumpe apartamente vechi din acest top le vedem la Cluj-Napoca, ceea ce nu este nicio surpriză ținând cont de evoluția prețurilor apartamentelor din capitala transilvană. Cartierele Gheorghieni și Mărăști din Cluj ies în evidență în acest an, cu prețuri mult mai mari decât în celelalte menționate.

Top 10 cartiere din țară cu cele mai multe apartamente vechi scoase la vânzare în 2024

  1. Drumul Taberei, București: 4.113 apartamente (1.452 euro/mp)
  2. Mănăștur, Cluj-Napoca: 3.406 apartamente (2.429 euro/mp)
  3. Titan, București: 3.370 apartamente (1.528 euro/mp)
  4. Berceni, București: 2.628 apartamente (1.368 euro/mp)
  5. Dristor, București: 2.352 apartamente (1.714 euro/mp)
  6. Mărăști, Cluj-Napoca: 1.904 apartamente (2.671 euro/mp)
  7. Gheorgheni, Cluj-Napoca: 1.884 apartamente (2.716 euro/mp)
  8. Brâncoveanu, București: 1.721 apartamente (1.442 euro/mp)
  9. Astra, Brașov: 1.521 apartamente (1.690 euro/mp)
  10. Pantelimon, București: 1.479 apartamente (1.429 euro/mp)

Top 10 cele mai scumpe cartiere, o luptă între București și Cluj-Napoca

(Sursa foto: Shutterstock)

Acest top este o luptă directă între București și Cluj-Napoca. Capitala țării are cel mai scump cartier din țară, adică Primăverii, dar Clujul ocupă 8 poziții în această ierarhie, potrivit datelor imobiliare.ro.

Media generală a acestui top este de 2.898 de euro pe metru pătrat.

Dacă ne raportăm la cele două cartiere foarte scumpe din Capitală, Primăverii și Herăstrău, media este de 3.035 de euro/mp.

De cealaltă parte, media celor mai sus poziționate cartiere clujene, adică Sopor și Calea Poienii, media lor este de 3.008 euro/mp.

Top 10 cele mai scumpe cartiere din România pentru cumpărători

  1. Primăverii, București: 3.071 euro/mp
  2. Sopor, Cluj-Napoca: 3.034 euro/mp
  3. Herăstrău, București: 3.000 euro/mp
  4. Calea Poienii, Brașov: 2.983 euro/mp
  5. Plopilor, Cluj-Napoca: 2.877 euro/mp
  6. Centru, Cluj-Napoca: 2.846 euro/mp
  7. Andrei Mureșanu, Cluj-Napoca: 2.817 euro/mp
  8. Bună Ziua, Cluj-Napoca: 2.796 euro/mp
  9. Borhanci, Cluj-Napoca: 2.782 euro/mp
  10. Gheorgheni, Cluj-Napoca: 2.778 euro/mp

Topul celor mai ieftine cartiere din marile orașe ale țării

Surprinzător sau nu, Bucureștiul are o prezență consistentă și în acest top. De menționat că vorbim despre cele mai mari piețe imobiliare din România, în care nu sunt luate în calcul orașele mici de provincie unde se găsesc, evident, prețuri și mai mici.

În acest top, pe lângă București își mai fac apariția Iași și Constanța, fiecare cu câte două cartiere.

Media topului 10 cele mai accesibile cartiere din marile orașe ale țării este de 1.311 euro/mp.

Top 10 cele mai ieftine cartiere din marile orașe pentru cumpărători

  1. Ferentari, București: 1.197 euro/mp
  2. Giurgiului, București: 1.263 euro/mp
  3. Aviației (Dancu), Iași: 1.268 euro/mp
  4. Prelungirea Ghencea, București: 1.273 euro/mp
  5. Bucium, Iași: 1.326 euro/mp
  6. Rahova, București: 1.340 euro/mp
  7. Berceni, București: 1.355 euro/mp
  8. Fratelia-Steaua, Timișoara/Progresul, București: 1.358 euro/mp
  9. Zona Industrială-CET, Constanța: 1.362 euro/mp
  10. Faleza Sud (Poarta 6), Constanța: 1.367 euro/mp

Care sunt cele mai scumpe cartiere pentru chiriași

(Sursa foto: Shutterstock)

Deși la nivel național media chiriilor din București este sub cea din Cluj, când vine vorba de cartiere, capitala țării are cel mai scump cartier. Primăverii este de departe cel mai scump cartier, cu 450 de euro mai mult decât al doilea cartier dintr-un alt oraș din acest top.

De menționat că în topul de mai jos este vorba de cel mai scump cartier din fiecare oraș analizat în parte. Altfel, Bucureștiul ar mai fi fost prezent în top 10 cele mai scumpe cartiere cu zone, un exemplu fiind Herăstrău unde media nu este departe de cea din Primăverii.

De asemenea, trebuie menționat că acest top nu ține cont de vechimea apartamentului.

Cele mai scumpe zone din marile orașe pentru chiriași

  • Primăverii, București: 1.400 euro/lună
  • Calea Poienii, Brașov: 950 euro/lună
  • Sopor, Cluj-Napoca: 677 euro/lună
  • Faleza Nord, Constanța: 600 euro/lună
  • Centru, Iași: 500 euro/lună
  • Cetate, Timișoara: 485 euro/lună

Care sunt cartierele cele mai accesibile pentru chiriași din marile orașe

La fel ca la topul de mai sus, vorbim de cartierele cele mai reprezentative din fiecare oraș în parte și fără să se țină cont de vechimea apartamentului.

Aici, Timișoara și Constanța au zonele cele mai accesibile în ceea ce privește chiriile. Cea mai mică medie este în cartierul Blașcovici din Timișoara, de 220 de euro lunar, potrivit imobiliare.ro.

Chiar și în acest top, Clujul arată că este un oraș scump pentru chiriași, diferența dintre cel mai ieftin cartier din orașul de pe Someș și cel mai ieftin din capitala Banatului fiind de 150 de euro/lună.

Cele mai ieftine zone din marile orașe pentru chiriași

  • Blașcovici, Timișoara: 220 euro/lună
  • Zona Industrială-CET, Constanța: 241 euro/lună
  • Giurgiului, București: 350 euro/lună
  • Alexandru cel Bun, Iași: 350 euro/lună
  • Florilor-Craiter, Brașov: 360 euro/lună
  • Someșeni, Cluj-Napoca: 378 euro/lună

Personalizate pentru tine