Kimberly Guilfoyle, iubita fiului cel mai mare al preşedintelui american, Donald Trump Jr., a fost testată pozitiv pentru noul coronavirus în timp ce se afla în Dakota de Sud.

Guilfoyle, avocată şi fostă prezentatoare a postului Fox News, este una dintre principalele responsabile cu finanţarea campaniei preşedintelui Trump pentru scrutinul din noiembrie. Ea s-a aflat vineri seară la Muntele Rushmore, în Dakota de Sud, pentru a asista la discursul preşedintelui şi la focurile de artificii cu prilejul zilei naţionale, sărbătorită pe 4 iulie, scrie Agerpres.

Testată pozitiv după un examen de rutină practicat asupra tuturor persoanelor susceptibile a intra în contact direct cu preşedintele american, Guilfoyle, în vârstă de 51 de ani, a fost plasată imediat în izolare, potrivit New York Times.

''Se simte bine, va fi testată din nou pentru a verifica, deoarece este asimptomatică", a declarat pentru cotidianul american un alt responsabil cu finanţarea campaniei preşedintelui Trump, Sergio Gor. ''Testul lui Donald Trump Junior a ieşit negativ, însă ca măsură de precauţie a fost şi el izolat şi şi-a anulat orice apariţie publică", a adăugat el.

Potrivit New York Times, Kimberly Guilfoyle nu a călătorit cu avionul preşedintelui Trump pentru a ajunge la Muntele Rushmore.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri