Acvatic Bebe Club finalizează planurile de extindere anunțate la finalul lui 2020 și deschide un al doilea club de educație acvatică, în zona de nord a Capitalei. Investiția în noul sediu se ridică la 175.000 euro, aproape dublu față de bugetarea inițială.

Planurile de amenajare s-au finalizat după 15 luni. După o prezență pe piață de aproape 10 ani, inaugurarea celui de al doilea club de educație acvatică reprezintă un pas important în strategia de extindere Acvatic Bebe Club, compania așteptându-se ca noul sediu să genereze o creștere a veniturilor cu 35% în 2022, depășind astfel pragul de 300.000 de euro.

Investiții în pandemie: riscuri și provocări

Noua locație Acvatic Bebe Club, inaugurată la mijlocul lunii ianuarie, este dedicată copiilor cu vârstă între 2 luni și 4 ani, iar ședințele de educație acvatică sunt individuale. Planul de a deschide un nou club în zona de nord a Bucureștiului a venit în urma solicitărilor părinților, dat fiind că pe o zonă circulară de aproximativ 5 km nu exista un astfel de club destinat bebelușilor și copiilor mici.

Valoarea investiției a fost inițial bugetată la 100.000 de euro, cu un termen de finalizare a lucrărilor de 4 luni. Pandemia și impactul acesteia aproape au dublat investițiile, iar data inaugurării a fost de asemenea influențată de context.

Am fost nevoiți să acceptăm în cele 15 luni modificarea prețurilor la materialele ofertate inițial cu 30-70%, să înțelegem întârzierile materialelor comandate din alte țări din cauza implementării culoarului verde în context pandemic, la care se adaugă munca fragmentată sau chiar suspendarea lucrărilor de amenajare. Am avut echipe de contractanți care au intrat în carantină integral. De fapt, toată perioada pandemică s-a dovedit a fi un test de reziliență și de adaptare continuă, însă un avantaj al amenajării clubului în plină pandemie vine din faptul că a fost de la început dotat cu cele mai performante sisteme, astfel încât fiecare oră să se desfășoare în siguranță completă.

Carmen Dumitru, fondator Acvatic Bebe Club

Carmen Dumitru

Cifră de afaceri 2021: 240.000 de euro

Întârzierile obiective în planul de extindere au fost dublate de contextul în care a fost nevoit să funcționeze clubul ABC existent. Totuși, chiar și în contextul în care costurile nebugetate inițial în prețul standard al abonamentelor - cum ar fi testările periodice ale angajaților, investiția în echipamente și nu numai - au exercitat o presiune constantă din punct de vedere financiar, clubul de educație acvatică nu a renunțat la planurile de extindere.

„Chiar dacă activitatea clubului de educație acvatică a fost suspendată doar în perioada lockdown-ului, reluarea activității a fost un proces complex și provocator. Efectele și impactul pandemiei se reflectă în schimbarea comportamentului clienților, și mai departe în cifrele companiei. Dacă în 2020 afacerile au scăzut cu 25%, cifrele la finalul lui 2021 arată o echilibrare a încasărilor, decalajul fiind recuperat aproape integral, cu o creștere de 20% a cifrei de afaceri față de 2020”, a mai adăugat Carmen Dumitru.

60% dintre copiii care participă la lecțiile de educație acvatică au vârste între 4 și 36 luni, mai mult de jumătate având până în 2 ani. 22% dintre copii continuă lecțiile mai mult de un sezon, media frecventării cursurilor în cazul acestora fiind de 2 ani. 15% dintre părinți decid să revină la clubul de educație acvatică și în cazul celui de-al doilea copil.
Pentru 2022, Acvatic Bebe Club își propune să crească numărul de clienți cu 50% și să ajungă la afaceri de 325.000 euro, pe fondul deschiderii noului sediu. De asemenea, Acvatic Bebe Club ia în considerare extindere și în afara Bucureștiului, cu cel puțin un nou sediu în țară, aceasta făcând parte din proiecția bugetară pentru 2023.

Metodă proprie de predare

În cei aproape 10 ani de activitate, peste 3.000 de copii au urmat lecții de înot la Acvatic Bebe Club, cu beneficii vizibile în dezvoltarea fizică, psihică și emoțională. Succesul unei lecții de înot la vârste timpurii vine însă din metoda de abordare. Astfel, fiecare ședință de educație acvatică este structurată în așa fel încât copilul să se poată acomoda treptat cu apa, organismul să fie pregătit pentru efort, iar apoi să se înceapă activitatea propriu-zisă, în funcție de vârstă. Durata unei ședințe este între 30 și 50 minute, iar pentru a se adapta ritmului diferit de evoluție al fiecărui copil, clubul desfășoară ședințe de educație acvatică doar cu instructor individual, numărul maxim de participanți simultan la o ședință fiind 3.

Fiecare ședință de educație acvatică din cadrul Acvatic Bebe Club se desfășoară după metoda proprie și inovativă elaborată de instructorii clubului, alături de medici pediatri, psihologi, kinetoterapeuți și specialiști în educație, și este structurată în așa fel încât copilul să se poată acomoda treptat cu apa, organismul să fie pregătit pentru efort, iar apoi să se înceapă activitatea propriu-zisă.

„Succesul unei lecții de înot la vârste timpurii vine din metoda de abordare, așadar punem mare accent și investim constant în echipă. În momentul de față, echipa este formată din 4 instructori experimentați, iar în training avem 2 instructori , foști sportivi de performanță care iubesc copiii și doresc să le fie alături în această experiență inedită a educației acvatice încă din primele lor luni de viață”, a mai precizat Carmen Dumitru.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri