Investitiile realizate de grupul italian Pirelli in Romania pana la sfarsitul anului trecut depaseau 300 milioane euro si vor ajunge in 2014 la circa 450 milioane euro, primele operatiuni ale companiei fiind lansate in 2005, prin construirea a doua fabrici de anvelope si cord metalic la Slatina, scrie Mediafax.
Fabrica de anvelope de la Slatina va deveni cea mai mare unitate de profil a grupului Pirelli.

"Din 2005, anul in care si-a inceput activitatea in Romania si pana in anul 2010, Pirelli a investit peste 300 de milioane de euro in centrul industrial compus din fabrica de anvelope pentru autoturisme si o fabrica de cord metalic, ambele situate in Slatina. Zona industriala a fost completata in anul 2008 cu fabrica de la Bumbesti Jiu, judetul Gorj destinata filtrelor pentru motoare diesel", a anuntat companie, intr-un comunicat.

Potrivit Pirelli, 160 de milioane de euro sunt destinati programului de extindere a fabricii de anvelope din Slatina, proiect lansat in anul 2008 si care urmeaza sa fie finalizat in anul 2013, avand drept obiectiv marirea capacitatii de productie.

Proiectul de extindere beneficiaza de un ajutor de stat in valoare de 28 de milioane de euro si a fost lansat marti in prezenta premierului Emil Boc, a presedintelui grupului Pirelli, Marco Tronchetti Provera, si a ambasadorului Italiei la Bucuresti, Mario Cospito.

Boc a declarat ca fabrica de la Slatina "are toate componentele unei investitii straine reusite" si ca extinderea investitiei va fi insotita de suplimentarea numarului de angajati, de la 2.400 la 2.800 de persoane.

"Va multumesc pentru faptul ca ati ales Romania si continuati sa investiti aici prin extensia acestei fabrici, prin faptul ca adaugati la cei 300 de de milioane de euro alti 150 de milioane de euro. Apreciez faptul ca sunt 2.400 de angajati si urmeaza sa se ajunga la 2.800 in viitorul apropiat si, in acelasi timp, ati adus o investitie de nivel mondial la Slatina", a spus Boc.

El a imbracat, la un moment dat in timpul evenimentului de marti, un tricou al echipei de fotbal Internazionale Milano, sponsorizata de Pirelli.

"Fabrica de anvelope de la Slatina, astazi una dintre cele mai moderne fabrici de anvelope pentru autoturisme, va deveni cea mai mare fabrica din grupul Pirelli. La Slatina se va ajunge la sfarsitul anului 2011 la o productie de peste sapte milioane de anvelope, iar la finalul proiectului de extindere productia va atinge zece milioane de anvelope anual. Prin acest proiect, fabrica s-a extins de la o suprafata de 100.000 metri patrati, la 160.000 metri patrati, urmand sa aiba 175.000 metri patrati la finalul programului", spun oficialii Pirelli.

Centrul Industrial Pirelli din Slatina are in prezent 2.400 de salariati, urmand sa ajunga pana la sfarsitul proiectului la 2.700 de angajati.
Pe langa fabricile de la Slatina, grupul italian este prezent in Romania cu unitate de productie de filtre pentru motoare diesel la Bumbesti Jiu, judetul Gorj.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri