YCC, concept-car Volvo, prezentat pentru prima oara la editia 2005 a Salonului de la Geneva, a ajuns si in Romania. Vehiculul a fost conceput special pentru publicul feminin. Pana acum YCC a facut ocolul lumii, facandu-si aparitia in peste 20 de capitale, ajungand in Asia in primavara 2005. In cazul conceptului YCC, toate deciziile au fost luate de femei. Conceptul YCC a primit unul dintre cele mai prestigioase premii in materie de design "Torsten och Wanja Söderbergs Pris."

In continuare vom prezenta un interviu acordat in exclusivitate publicatiei online StiriAuto.ro, de catre reprezentantele Volvo - Maria Windell Christiansen (Project Manager Design) si Tatiana Butovitsch Temm (Corporate Communications Manager).

Your Concept Car este primul automobil din istoria Volvo realizat de o echipa de femei, constructorul scandinav dorind sa ia mai mult in considerare opinia feminina in ceea ce priveste realizarea unui nou automobil. Volvo a luat aceasta decizie dupa ce numai pe piata din America s-a constatat ca peste 50 % din clientii SUV-ului XC90 sunt femei.

R: Cum a aparut acest concept car ?

Totul a pornit in anul 2001, de la un studiu de marketing – realizat de americanca Marta Barletta - asupra comportamentului de consum al femeilor. In ianuarie 2003 o echipa Volvo formata din specialisti din diferite domenii - design interior si exterior, tehnicieni, ingineri – au inceput ceea ce urma sa devina prototipul YCC. S-a lucrat in paralel la designul interior si experior, la potrivirea culorilor si apoi a fost realizata o macheta din argila si o varianta tridimensionala pe calculator. Intregul proces, de la conceperea designului si pana la fabricarea autorismului a durat 14 luni.

R: Pe viitor credeti ca vor exista masini pentru barbati si masini pentru femei ?

Nu cred ca vom costrui masini pentru barbati si pentru femei, insa cu siguranta vom fi mai atenti la nevoile specifice ale unui anumit grup de consumatori si bineinteles incerca sa ne adaptam la necesitatile lui. Cu conceptul YCC ne dorim sa pastram publicul barbatesc insa sa atragem si segmentul femei.

R: Cui i se adreseaza aceasta masina ?

YCC nu se adreseaza neaparat unei anumite categorii de varsta ci mai degraba unei atitudini, unei mentalitati. In studiile noastre am observat ca cei care cumpara masini premium, atat femeile cat si barbatii, cauta aceleasi lucru: calitate, statut, stil.

Au existat 5 puncte principale pe care am dorit sa le atingem: masina sa fie usor de parcat, cu un motor puternic, sa poti sa urci si sa cobori cu usurinta, sa ai vizibilitate buna si comfort. Comfortul noi l-am interpretat ca pe capacitatea de a depozita si de a mentine interiorul masinii frumos si ordonat. Ne-am dat seama apoi ca femeile nu erau pe deplin multumite asa ca ne-am concentrat pe aceste 5 puncte in ceea ce priveste imbunatatirile pentru a satisface atat nevoile femeilor cat si ale barbatilor. Si cum in sectorul premium femeia este cel mai exigent client de pe piata, am incercat sa o satisfacem pe ea in primul rand.

R: Care este cel mai inedit element al acestei masini ?

Unele dintre ideile folosite exista deja pe piata cum ar fi: sistemul de parcare si cauciucurile plane iar alte solutii tehnice care exista deja pe piata le-am folosit combinandu-le altfel. De fapt combinarea elementelor este ceea ce face acest concept deosebit. Elemente noi sunt tapiseria detasabila pentru scaune, idee la care am ajuns datorita nevoii din ce in ce mai mari de a fi in siguranta, pentru ca la impact airbag-urile nu pot fi eliberate in cazul in care exista huse. La modelul YCC tapiteria se ataseaza cu ajutorul unor cleme si a unor magneti, iar schimbarea lor dureaza cam un minut. Colectia de baza cuprinde opt modele de tapiterie, fiecare avand asortate insertii si modele din catifea.

R: Volvo este renumit pentru importanta pe care o acorda sigurantei. Cat de mult a contat siguranta si cat design-ul in acest concept de masina ?

Exista airbag-uri pe usi, pe peretii laterali. Putine dintre sistemele de securitate cu care este echipat YCC nu exista pe toate masinile VOLVO. De asemenea pentru a preveni accidentele este nevoie de o vizibilitate foarte buna.

R: Acest concept-car va fi vreodata fabricat in serie ?

YCC este un prototip pe care il vom folosi numai ca sursa de idei. Este doar o sugestie.