Alte noutati pentru posesorii de masini, aplicate in 2016, sunt transmiterea Clasei Bonus Malus pentru asigurarea RCA de la vechea masina la cea recent cumparata, doar daca achizitia a fost facuta dupa vanzarea vechiului autoturism (dovada este radierea de la impozite si taxe si contractul de vanzare-cumparare) si posibilitatea recuperarii timbrului de mediu (taxei auto) de catre cel care l-a platit, doar printr-un formular, daca este in continuare proprietarul masinii sau prin actionare in justitie daca a vandut deja masina.

Cum transferi clasa Bonus-Malus a unui vehicul instrainat pe unul nou

Cum transferi clasa Bonus-Malus a unui vehicul instrainat pe unul nou

Inmatricularea unui autoturism costa in 2016, pentru transcrierea masinilor inmatriculate in Romania, intre 100 si 180 lei (diferenta de pret este data de preferinta pentru placutele de inmatriculare), fara a lua in calcul asigurarea RCA, care are un pret diferit in functie de varsta soferului, Clasa Bonus Malus si motorizare. Costul pentru inmatricularea unui autoturism este de doua ori mai mic anul acesta decat in 2015 pentru ca nu mai este necesar certificatul de autenticitate emis de Registrul Auto Roman (RAR), care in Bucuresti costa 140 lei. Daca masina este adusa din strainatate, va fi necesar si acest document, iar pretul pentru inmatriculare va fi in jur de 400 lei.

Acte necesare inmatriculare auto 2016. Ce trebuie sa aveti la dosar:

  1. cerere de inmatriculare tipizat (este gratuita si o puteti descarca de pe Internet sau o gasiti la DRPCIV);
  2. fisa de inmatriculare auto vizata la Directia Impozite si Taxe Locale de sector semnata de fostul si de actualul proprietar, in cazul persoanelor juridice este nevoie si de stampila firmei (original);
  3. cartea de identitate a vehicului (original si copie);
  4. certificatul de inmatriculare al fostului proprietar in care acesta a inscris transmiterea dreptului de proprietate (talonul - original). ITP-ul trebuie sa fie valabil (inspectia tehnica periodica);
  5. contractul de vanzare-cumparare sau factura (in original si copie);
  6. actul de identitate al solicitantului (original si copie);
  7. asigurarea obligatorie de raspundere civila auto (RCA) cu numele noului proprietar (copie);
  8. chitanta de plata a contravalorii taxei de inmatriculare (original - 60 lei);
  9. dovada de plata a contravalorii certificatului de inmatriculare (talon auto - original - 37 lei);
  10. dovada de plata timbru de mediu sau adeverinta din care reiese nerestituirea taxei (original si copie);
  11. placutele cu numarul de inmatriculare vechi, daca vreti/trebuie sa le schimbati;
  12. certificatul de autenticitate emis de Registrul Auto Roman (original) - doar pentru masinile aduse din strainatate;

Etape si costuri inmatriculare auto

Atunci cand cumparati o masina, pentru a face rapid actele, va puteti intalni cu vanzatorul la Directia Impozite si Taxe Locale (Administratia Locala) de sectorul de care apartine. Aici gasiti un birou unde puteti face actele: contract de vanzare-cumparare, fisa de inmatriculare - care trebuie sa contina stampila de scoatere din evidenta de catre vanzator in baza prezentarii contractului de vanzare-cumparare cu noul proprietar, a cartii de identitate a vehiculului si a actului de identitate.

Odata ce avem contractul de vanzare-cumparare incheiat cu vanzatorul si fisa de inmatriculare stampilata de Directia Impozite si Taxe Locale a acestuia, ii mai cerem vanzatorului sa semneze pe spatele talonului unde scrie: Instrainat de .... la data de ..., pentru ca fara semnatura vanzatorului pe spatele talonului politistul va refuza dosarul.

Dupa ce vanzatorul a incheiat contractul de vanzare-cumparare, ne-a inmanat fisa de inmatriculare, cartea masini si talonul, ii putem da banii pe autoturism.

Daca masina este cumparata de la o firma, vom merge mai intai la sediul acesteia pentru a ne elibera factura, nu mai avem nevoie de contract de vanzare-cumparare, vom cere o semnatura si o stampila pe spatele talonului, iar dupa aceea impreuna cu un delegat al firmei vom merge la Directia Impozite si Taxe Locale pentru a primi fisa de inmatriculare vizata.

Trebuie sa cereti vanzatorului si o copie dupa asigurarea RCA, pentru a putea circula cu masina cateva zile pana o inscrieti pe numele noului proprietar. Puteti face asigurare RCA in vederea inmatricularii in ziua cumpararii autoturismului si va fi valabila incepand chiar din ziua aceea (este singurul caz in care RCA-ul este valabil din ziua in care il faceti).

Urmatorul pas este sa mergeti la Directia Impozite si Taxe Locale unde aveti domiciliul, pentru a trece masina in evidenta si a primi o stampila pe fisa de inmatriculare. Aici puteti achita taxa de inmatriculare (60 lei) – a nu se confunda cu timbrul de mediu - taxa auto.

Incepand de anul acesta, cumparatorul ia masina cu impozitul platit pe anul in curs, obligatia de a plati impozit ii revine de la 1 ianuarie in anul urmator.

Tot din 2016, taxa de 37 de lei pentru eliberarea certificatului de inmatriculare (talon) nu se mai plateste la CEC, ci prin internet banking, virament sau mandat postal catre contul unic deschis de catre fiecare Institutie a Prefectului. Plata in numerar se poate face la casieriile unitatilor Trezoreriei Statului si la DRPCIV.

Citeste si:

Taxa pentru placutele de inmatriculare se plateste politistului care va primeste dosarul la DRPCIV si costa 40 lei - numere la rand sau 85 de lei pentru numere preferentiale. Daca sunteti din acelasi oras puteti pastra numerele si nu veti mai plati nicio taxa. Daca le schimbati trebuie sa le predati politistului, odata cu dosarul. Aflati aici daca este disponibil numarul de inmatriculare preferential.

La dosarul cu acte necesare inmatricularii trebuie sa faceti si dovada achitarii timbrului de mediu (original si copie) sau dovada ca proprietarul nu a recuperat taxa de poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule sau timbrul de mediu pentru autovehicule. Aceasta se elibereaza de ANAF (Agentia Nationala de Administrare Fiscala), filiala din sectorul de care apartineti.

Acte in plus pentru masinile aduse din strainatate

Pe site-ul Registrului Auto Roman va puteti programa online sau telefonic pentru obtinerea certificatului de autenticitate. Pentru Bucuresti sunt doua sedii, in Colentina si pe Calea Grivitei. Eliberarea acestui certificat, valabil 60 de zile, costa in jur de 120 lei si dureaza doua ore. Programarea trebuie facuta cat mai repede pentru ca, uneori, sunt locuri libere peste o saptamana in anumite perioade din an.

Daca verificarea tehnica periodica – ITP a expirat, sau masina a fost adusa din strainatate, va trebui sa mai platiti inca 100 de lei.

Pentru masinile aduse din strainatate mai trebuie sa puneti in dosar traducerea legalizata (20-25 de lei de pagina) a facturii sau a contractului de vanzare-cumparare, precum si a cartii masinii.

Timbrul de mediu 2016

Desi formula de calcul a timbrului de mediu a ramas neschimbata, romanii vor plati mai mult anul acesta decat in 2015, pentru ca valoarea in lei a taxei auto este stabilita pe baza cursului de schimb valutar al monedei euro din prima zi lucratoare a lunii octombrie 2015, iar acesta a crescut la 4,4159 lei. Calculeaza timbrul de mediu 2016 aici.

Timbrul de mediu 2016: formula neschimbata, sume de plata mai mari

Timbrul de mediu 2016: formula neschimbata, sume de plata mai mari

Recuperare timbrul de mediu: banii pot fi restituiti printr-o cerere la ANAF

Daca sunteti nevoiti sa platiti timbrul de mediu in 2016, dupa inmatricularea masinii la DRPCIV, puteti sa depuneti o cerere la ANAF pentru a va recupera banii, fara a mai fi nevoie de o actiune in instanta, potrivit unei ordonante adoptate de Guvern.

Taxa auto poate fi recuperata printr-o cerere la ANAF

Taxa auto poate fi recuperata printr-o cerere la ANAF

Ce trebuie sa faca vanzatorul unei masini inmatriculate in Romania

Vanzatorii de masini inmatriculate in Romania pot afla aici cum se face radierea unui autoturism si ce pasi presupune. Procedura de radiere a unui autoturism in momentul vanzarii se face rapid, in cel mult o ora, daca nu este aglomerat la Directia Taxe si Impozite Locale de care apartineti cu adresa de domiciliu sau la Primarie daca masina este inregistrata intr-o localitate din afara Capitalei.

Radiere auto - cand ati scapat legal de masina

Radiere auto - cand ati scapat legal de masina

Vanzatorul masinii, dupa trecerea termenului de 30 de zile, poate depune la DRPCIV o copie dupa contractul de vanzare-cumparare si o declaratie scrisa de mana in care precizeaza ca a instrainat masina. Aceasta procedura il va scapa pe vanzator de eventualele neplaceri, precum amenzi care vor veni pe numele lui daca cumparatorul nu a inscris masina pe numele lui.

Sursa foto: Andrey_Popov / shutterstock.com