Companiile care au un program de high-potential bine structurat au de 13 ori mai multe sanse la rezultate mai bune decat competitia. Un proces de high-potential ia in calcul investirea in performanta pe o perioada lunga de timp si in potentialul angajatului pentru a ocupa in viitor pozitii cu unul sau doua niveluri peste cel actual. Astfel, 20% din angajatii cu performanta ridicata sunt high potentials, iar 93% din HIPO au si performanta ridicata, sustine Cristi Mihai de la Hart Consulting.

In ciuda faptului ca exista angajati cu potential, in multe cazuri nu sunt informati de companie despre performantele pe care le pot atinge acestia. "Sunt organizatii care nu spun ca un angajat are high-potential tocmai ca sa nu ii ofere un salariu mai bun, insa depinde de la caz la caz. Experienta in munca poate fi sau nu relevanta, importanta este performanta pentru a ajunge la rezultate", explica Cristi Mihai.

Ce competente cred companiile ca sunt necesare

Competentele cele mai votate de companii sunt leadership-ul, motivarea celorlalti, profesionalism, comunicare orala, perseverenta, orientarea catre realizare, construirea de relatii, increderea, repsonsabilitatea si luarea deciziilor, potrivit unui studiu realizat in 37 de companii multinationale cu o medie de 300 de angajati si specialisti in HR.

Din raspunsurile companiilor lipsesc inovatia, gandirea strategica si dezvoltarea celorlalti, elemente care definesc high potential. In multe cazuri, performanta este confundata cu potentialul atunci cand se fac analize in organizatii cu scopul de a identifica HIPOs, mai spune Cristi Mihai de la Hart Consulting.

Citeste si:

Un program coerent de high-potential incepe cu definirea corecta a profilului, identificarea, planificarea dezvoltarii, masurarea si selectia in vederea promovarii.

HART Consulting activeaza pe piata locala din anul 2006, oferind servicii de consultanta in arii precum: selectie (ROI, studii de benchmark intern, evaluari de personalitate si de abilitati), programe de evaluare si dezvoltare la nivel individual si de echipa (profile de leadership Hogan Assessments, 360 feedback, Assessment & Development centers, coaching), studii organizationale, coaching, seminarii pe tematici de HR. HART Consulting este membra a retelelor internationale Hogan Assessment Systems, CCi Surveys International si Schuhfried GmbH si partenerul autorizat pentru Romania si Republica Moldova pentru aceste instrumente de diagnoza.