Nesiguranta locului de munca este cauza principala a stresului pentru 72% dintre respondenti din Europa. Pe langa aceasta, programul prea lung si volumul prea mare de munca (66%) si hartuirea sau ostilitatea ("bullying") la munca (59%) sunt urmatoarele cauze generatoare de stres, potrivit unui studiu realizat de EU-OSHA in Romania si alte 30 de tari europene. Acelasi sondaj arata ca 4 din 10 angajati considera ca stresul nu este abordat corespunzator la locul lor de munca.

"In Romania, stresul profesional a inceput abia recent sa figureze pe lista de preocupari a managerilor si a specialistilor in HR. Desi cu siguranta stresul este una din marile probleme ale angajatilor, care se fac resimtite de foarte multa vreme, interesul mediului de business si al specialistilor din domeniu a crescut catre gasirea unor solutii", declara Pierre Gagnoud, general manager Edenred Romania, companie de tichete de masa, care sustine campania Healthy Workplaces, derulata intre 2014 si 2015 de Comisia Europeana.

In acelasi timp, studiile EU-OSHA au evidentiat ca 79% dintre managerii europeni sunt preocupati de problema stresului profesional, insa mai putin de 30% din companii au proceduri concrete cu privire la stres profesional, hartuire sau violenta la locul de munca.

Sursa foto: Angajat stresat/Shutterstock.com