Octavian Popa, director financiar in cadrul producatorului de medicamente Merck Sharp and Dohme (MSD) Romania, va fi promovat la filiala MSD Rusia, unde din 1 septembrie 2015 va ocupa aceeasi functie.

El va face parte din top managementul subsidiarei cu sediul in Moscova.

Rusia este cea mai mare piata a MSD din Europa Centrala si de Est, un business de aproape 500 de milioane de dolari anual. De asemenea, Rusia este una dintre pietele cu cea mai rapida evolutie din lume. In 2014, piata farma rusa a crescut cu 12%, in timp ce pentru acest an se previzioneaza o crestere de 12 - 18%, potrivit IMS Health. In Rusia, MSD ocupa locul 6 (IMS Health) printre jucatorii de profil, avand un numar de peste 800 de angajati.

Octavian Popa (38 de ani) s-a alaturat MSD in urma cu 5 ani si merge in Rusia cu o experienta bogata in domeniul financiar, de peste 15 ani, dobandita in industriile IT si farma. De asemenea, el are o experienta importanta in ariile de system deployment si project management, facand parte din top managementul centrului global de livrare de servicii IT, cu sediul in Romania, al IBM Global Delivery Center. De asemenea, in MSD, Octavian a coordonat crearea un centru de shared business services in contabilitate pentru Europa Centrala si de Est, cu sediul in Bucuresti.

In rolul de director financiar MSD Romania, Octavian a condus o echipa talentata, specializata in raportare, contabilitate, achizitii si comercial si, in plus, a coordonat o serie de initiative locale, una dintre cele mai importante fiind legata de schimbarea modelului de business al MSD Romania.

De asemenea, Octavian este membru activ al grupurilor de lucru specializate in Finance ale Asociatiei Producatorilor Internationali de Medicamente - ARPIM; de altfel, MSD face parte din board-ul ARPIM, prin Fabrizio Giombini, directorul general al MSD Romania. In paralel cu rolul sau la nivel local, Octavian a condus un proiect regional de transformare si eficientizare a business-ului MSD.

“Rusia este, probabil, una dintre pietele cu cele mai multe oportunitati de dezvoltare a carierei din lume, un business complex, intr-o piata cu potential enorm dar si cu dificultati pe masura, o piata in care MSD isi continua promisiunea de a contribui, prin medicamentele si solutiile pe care le ofera, la imbunatatirea starii de sanatate, de bine, a oamenilor”, a spus Octavian Popa.

Compania americana Merck Sharp and Dohme (MSD) a dechis un birou in Romania in urma cu 21 de ani, fiind una dintre primele companii farmaceutice multinationale cu prezenta locala. MSD ofera in Romania un portofoliu extins, de peste 50 branduri inovatoare, in 2 categorii principale: medicamente de uz uman (medicamente eliberate pe baza de reteta si vaccinuri) si medicamente de uz veterinar. In Romania, compania are o echipa de aproape 200 de oameni.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri