"Cei nascuti dupa anii '90 sunt cei mai dispusi sa fie astazi in Bucuresti, maine in Cluj, poimaine in Praga. Singura metoda este sa ne adaptam si noi, daca nu ne adaptam, altfel murim", a declarat Adrian Stanciu, CEO Smartree.

IT&C, FMCG, pharma, business services si new media sunt industriile cu ce mai dispusi angajati la mobilitate nu doar fizica, intre orase, dar si la mobilitate virtuala.

"Generatia noua se simte mult mai aproape de alte persoane in fata unui ecran, pe Skype. Tehnologia scurtcircuiteaza tot. Este clar ca acesta este viitorul", mai spune Stanciu.

El precizeaza astfel ca foarte multe proiecte de mobilitate fizica se transforma in mobilitate virtuala. Mai exact, omul se misca intre orase dar fara sa fie relocat acolo. "Sunt multe avantaje pentru mobilitatea virtuala mai ales pentru angajatori in ce priveste costurile. Este foarte, foarte ieftin", argumenteaza Stanciu.

Citeste si:

CEO-ul Smartree subliniaza ca mobilitatea este o optiune foarte simpla, mai ales pentru o companie care intra in Romania si relocheaza oamenii fara sa aiba un birou: optimizeaza costurile, este cea mai buna metoda de testare a pietei si are flexibilitate in decizii. Totusi, exista si un dezavantaj, si anume ca echipa nu se intalneste pentru idei noi.

"Angajatii ar trebui sa vina din cand in cand in echipa pentru brainstorming. Avem clienti mari din IT care ar putea renunta foarte usor la birou, dar nu vor sa o faca pentru ca romanii sunt foarte creativi la birou”, explica Adrian Stanciu.

In acelasi timp, mai spune el, angajatorii, cel putin din Romania, prefera sa isi tina angajatii la birou pentru ca nu prea au incredere ca acestia lucreaza de acasa.