„Companiile si-au inghetat bugetele pentru resurse umane din cauza crizei financiare iar creditele individuale acordate de banci sunt din ce in ce mai rare. Toate aceste circumstante nu favorizeaza o crestere a numarului de aplicanti in acest an”, a declarat, pentru Wall-Street, Sabine Zellenberg, managerul WU Executive Academy. In anul 2008 in programul de MBA al universitatii s-au inscris aproximativ 150 de persoane din care numai 27 au fost acceptate, potrivit lui Zellenberg.

Reprezentantii Open University Business School spun ca programele de MBA care ofera o calitate scazuta a programelor sau cele care nu au un nume cunoscut vor avea cel mai mult de suferit, „Exista si posibilitatea ca unele programe sa dispara pur si simplu de pe piata”, sustine Rodica Maria Radulescu, director Business School – CODECS.

Alte universitati,cum ar fi CEU Business School sau IntercollegeIBS, partenera a City University of Seattle estimeaza o stagnare a numarului inscrierilor, acestea mentinandu-se la nivelul anului 2008.

Oliver Olson, country manager al CEU Business School Romania, a declarat recent in cadrul unei conferinte ca, desi criza financiara se acutizeaza, atat companiile, cat si managerii au nevoie de intelegerea mediului economic international. Astfel, cu toate ca bugetele pentru resurse umane se diminueaza, companiile vor fi totusi dispuse sa investeasca pe termen lung in formarea profesionala a angajatilor.

„Cred ca numarul de aplicanti este posibil sa se mentina la nivelul anului trecut”, a declarat Gabriela Hartescu, Gabrielei Hartescu, deputy director IntercollegeIBS Romania.

In schimb, Bucharest School of Management(BSM) care ofera pe piata locala MBA-ul Romano-Canadian se asteapta la o crestere a numarului de candidati pe fondul crizei. Cu toate ca universitatea a marit valoarea taxei de scolarizare de la 12 000 de euro la 13 500 de euro prin introducerea unui proiect de business desfasurat in Canada, Adriana Dutescu, director al BSM, crede ca pe perioada crizei managerii vor avea nevoie de dezvoltarea unor noi aptitudini pentru a-si putea conduce eficient afacerea.

De aceeasi parere sunt si reprezentantii programului de EMBA al ASEBUSS. „Ne asteptam ca in urmatorul an sa creasca interesul fata de pregatirea profesionala a managerilor din domeniile imobiliare, productie, auto si constructii, care au inregistrat cresteri spectaculoase in anii trecuti si care acum se confrunta cu problema stagnarii”, a declarat Bianca Ioan, Director Marketing Program Executive MBA, ASEBUSS.

Unul dintre motivele care ar putea ingheta numarul aplicantilor la scolile de business care costa in Romania intre 9300 de euro (IntercollegeIBS) de euro si 35 000 (WU Executive Academy) este numarul din ce in ce mai mic al companiilor care isi permit sa plateasca in bloc scolirea managerilor. Potrivit Adrianei Dutescu, in cadrul Bucharest School of Management, in urma cu doi ani, studentii erau finantati in proportie de 80% de catre companii. In acest moment procentul celor care isi finanteaza cursurile din propriile buzunare s-a ridicat pana la pragul de 50%. Dutescu se asteapta ca in urmatorul an acest procent sa continue sa creasca.

Spre deosebine de piata romaneasca unde universitatile se mentin in expectativa pentru anul universitar 2009 – 2010, potrivit presei internationale, universitatile din S.U.A. au intregistrat un numar record de profesionisti care se intorc pe bancile scolii.