Producatorii de medicamente trebuie sa achite drept taxa claw-back 100 de milioane de euro pentru primul trimestru, nivel care insa nu este rezonabil si nici sustenabil, considera membrii Camerei de Comert Americane in Romania (AmCham).
„Valoarea taxei clawback aferenta trimestrului intai al acestui an in Romania reprezinta circa 30% din vanzarile compensate ale majoritatii producatorilor de medicamente (in termeni absoluti, mai mult de 100 de milioane de euro), la care se adauga impozitele si taxele uzuale, in conditiile in care incasarea vanzarilor compensate se face cu mare intarziere", se arata intr-un comunicat AmCham.

Pe intreg anul 2011, estimarile indica un nivel al taxei de 400 de milioane de euro pentru industria farmaceutica din Romania (producatori si importatori farmaceutici care au medicamente pe lista de compensate si gratuite). Valoarea de 400 de milioane de euro/an reprezinta o medie de 33,6% din totalul vanzarilor compensate ale producatorilor de medicamente.

AmCham sustine ca actualul nivel de impozitare va conduce chiar la retragerea de pe piata romaneasca a unor medicamente si la descurajarea lansarii de produse noi.

„AmCham Romania a inaintat autoritatilor o serie de propuneri pentru solutionarea acestor probleme, precum stabilirea unui prag maxim procentual realist si echitabil, stabilirea plafonului de referinta in functie de consumul real de medicamente inregistrat in anul precedent si raportat la vanzarile platitorului, ca si directionarea fondurilor colectate exclusiv catre bugetul de medicamente", potrivit comunicatului.

Membrii Asociatiei Romane a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM) si cei ai Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice din Romania (APMGR) solicita anularea aplicarii taxei claw-back in forma actuala si cer Guvernului modificarea legii aferente, precum si o bugetare corecta a nevoii de farmaceutice la nivel national, pornind de la consumul real de anul trecut.

In replica, Ministrul Sanatatii, Vasile Cepoi, a afirmat recent ca se lucreaza la solutionarea situatiei create si ca in prezent exista variante de lucru.

Cepoi a mai facut un apel catre reprezentantii industriei asupra consecintelor unor eventuale retrageri de pe piata. „Deja exista o situatie dificila cu aprovizionarea citostaticelor ieftine, care nu mai prezinta interes comercial pentru producatori si importatori care afecteaza grav pacientii cu afectiuni oncologice”, a mentionat Vasile Cepoi.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri