Radu Timis va participa in calitate de speaker la prima editie a conferintei internationale retailArena, dedicata industriilor de retail si FMCG, si va detalia planurile de dezvoltare ale companiei.

“Nu am facut greseli care sa ma ingenuncheze. Un antreprenor american face aceeasi greseala de 2,65 ori. Eu am facut-o de 2,5 ori. Inca mai exista loc. Insa nu cred ca se va intampla, cred ca am reusit sa invat”, spune razand Radu Timis, cel care in 1994 deschidea prima fabrica a Cris-Tim cu o capacitate de productie de 2 tone pe zi.

In prezent, business-ul Cris-Tim inseamna o cifra de afaceri de 75 mil. euro si peste 600 de angajati.

Una dintre greselile de business comise anul trecut a fost migrarea catre zona produselor economice, decizie care a afectat afacerea, spune Timis.

Anul trecut cred ca a fost apogeul in criza, a contribuit si politicul. Anul acesta s-au asezat lucrurile, cred ca la anul vom avea un an foarte bun.

A urmat apoi o repozitionare pe segmentul mediu-premium si o numire suprinzatoare pentru multi: fostul ministru de finante Gheorghe Pogea a preluat functia de director general al companiei. Timis a motivat decizia prin faptul ca “doar jucatorii cu un management puternic vor reusi in piata in viitor”, tinta noii echipe fiind mentinerea companiei pe profit. Anul trecut Cris-Tim a raportat pierderi de 1,8 mil. euro dupa un profit de 2,5 mil. euro in 2011.

Job nou pentru un fost ministru: Pogea preia fraiele CrisTim

Job nou pentru un fost ministru: Pogea preia fraiele CrisTim

Primele 9 luni din acest an au adus o crestere de 5,5% a cotei de piata, insa o scadere a volumului vanzarilor cu 2,2%. Evolutia nu este ingrijoratoare in opinia sefului Cris-Tim in conditiile in care alti jucatori au afisat scaderi si de 32% in intervalul mentionat.

“Anul trecut cred ca a fost apogeul in criza, a contribuit si politicul. Anul acesta s-au asezat lucrurile, cred ca la anul vom avea un an foarte bun. Compania noastra va avea cel mai bun din istoria ei, dar si economia va fi la fel de bine – au inceput ploile la timp, agricultura va avea un an bun”, crede Radu Timis.

Astfel, anul viitor proprietarul Cris-Tim va demara proiectul statiei de vinificatie, care va colecta strugurii de pe cele 33 de hectare detinute in Ceptura, judetul Prahova. Ambitia sa este ca in 4 ani sa lanseze pe piata vinul Dona Cristina, despre care spune ca va fi “unul dintre cele mai bune vinuri din Romania”.

Totodata, compania va investi intr-o unitate de productie pe zona produselor ready meal si va intra pe piata cresterii vitelor de carne, rasa Black Angus. Cris-Tim este deja prezenta pe piata lactatelor, prin brandul Mandruta, lansat anul acesta in urma unei investitii de peste 3 mil. euro.

Cris-Tim intra oficial pe piata lactatelor cu gama Mandruta

Cris-Tim intra oficial pe piata lactatelor cu gama Mandruta

EcoFerm este o ferma de crestere a animalelor (570 capete bovine Montbeliarde) si producere de cereale si furaje (800 ha teren agricol), fondata in 2002, care se afla in plin proces de certificare eco. In ultimul an, Cris-Tim a investit circa 1,5 mil. euro in ferma din judetul Prahova pentru a putea produce aici si gama de lactate.

Pana la finalul acestui an, Radu Timis estimeaza ca ferma va avea circa 300 de vaci de lapte, efectivul total ajungand la 650-700 de vite. Compania a investit jumatate de milion de euro intr-un al doilea grajd complet automatizat care va fi functional la inceputul lui decembrie.

Citeste si:

“Incepand cu anul viitor vom face un proiect separat, undeva la 2.000 de capete Black Angus, a caror carne va fi special preparata pentru restaurante si pentru o divizie noua de HoReCa. Vom cumpara si undeva la 100 de juninci, costul unui astfel de exemplar fiind cuprins intre 2.000 si 2.500 euro. Doua lucruri vor avea viitor: vaca cu lapte si vaca de carne”, completeaza Timis.

Totodata, planurile vizeaza si infiintarea unei sectii de branzeturi. Pentru anul viitor, proprietarul Cris-Tim estimeaza o capacitate de productie de 8.000-9.000 de litri pe zi, urmand ca peste 3 ani aceasta sa creasca la 20.000 de litri. De asemenea, compania intentioneaza sa extinda gama de produse prin intrarea pe segmentul iarturilor, sana, lapte batut si smantana.

“Competitia este acerba pe zona aceasta, este foarte greu sa te bati cu brandurile. Ne gandim sa accesam si fonduri europene pentru aceste proiecte. Nu am conturat inca investitia totala, cert este ca orice proiect de acest gen va inghiti minim 2,5 mil. euro”, explica Radu Timis.

Daca in alte tari un brand este protejat, este considerat valoare nationala, la noi mai putin.

Odata cu recesiunea romanii au constientizat faptul ca orice produs realizat in Romania are inglobate elemente locale si indirect sunt si ei afectati de alegerile pe care le fac.

“Acum cativa ani am fost in Polonia erau trei branduri straine pe strada principala, hainele erau poloneze. Asta nu este nationalism, asta inseamna ca oamenii sunt inteligenti. De exemplu, am hotarat ca toate masinile din logistica sa fie Dacia”, spune Timis.

Potrivit acestuia, statul poate sustine business-urile locale prin reducerea TVA, dupa modelul aplicat in panificatie.

“Cred intr-un TVA mai mic pe carne. Un TVA de 5% sau 9% mi se pare rezonabil. TVA este distrugator de industrii, de consum, de relatii intre business-uri si autoritati. Cu cat taxele sunt mai mari cu atat oamenii sunt mai corupti. Am ajuns ca cine nu face evaziune sa nu supravietuiasca”, declara Radu Timis.

Superaglomeratie in retail. Ne gandim ce vom face cu cele 17 magazine Cris-Tim

In ceea ce priveste planurile companiei pe zona de retail, Radu Timis sustine ca situatia actuala nu mai permite lanturilor locale de magazine sa concureze cu marii jucatori internationali.

“Noi nu mai avem nicio sansa la ce se intampla acum in privinta expansiunii in retail. Este o supraglomeratie de supermarketuri si hipermarketuri. Nu am avut know-how pe zona asta si am facut cu totii greseli foarte mari, nu am avut finante, nu am avut posibilitatea de a spune precum multinationalele <<In aceasta tara 3 ani nu ma intereseaza cat castig>>. Nu avem manageri formati in zona asta. Avem 17 magazine, insa nu ne intereseaza zona asta. Nu am luat inca o decizie in sensul insa, urmeaza”, mai spune Timis.

Campionii extinderii in retailul local au fost in primele noua luni ale anului Mega Image, Profi, Carrefour si La Doi Pasi, miza fiind reprezentata de segmentul magazinelor de proximitate, unde s-au adaugat peste 200 de unitati noi in perioada mentionata.

Cum se schimba fata comertului: cine sunt campionii deschiderilor

Cum se schimba fata comertului: cine sunt campionii deschiderilor

6 din 10 gospodarii din Romania si-au facut cumparaturile cel putin o data din discounteri, iar frecventa medie de cumparare este de doua ori pe luna, potrivit unui studiu GfK.

Piata mezelurilor a scazut anul trecut cu circa 10%, pana la 700-750 milioane de euro. Printre cei mai importanti jucatori se mai numara Caroli Foods, Aldis si Angst.