Colin’s a inchiriat un spatiu de 386 metri patrati, iar magazinul urmeaza sa fie deschis publicului la finalul lunii mai. Acesta este al cincilea brand, dupa Triumph, Sport Vision, Issimo Home si R&R Boutique, care se alatura outlet-ului din Bucuresti de la inceputul anului 2016.

“Piata locala de retail se afla intr-o perioada de crestere stabila, in care destinatiile de shopping se bucura de cerere sustinuta atat din partea consumatorilor, cat si a retailerilor. Tendinta de maturizare a pietei spatiilor comerciale are in mod deosebit o influenta pozitiva asupra segmentului de outlet-uri, intrucat orice business de retail aflat in plina expansiune va cauta intotdeauna un partener profesionist pentru a valorifica stocurile si a obtine profit suplimentar” a declarat Sorin Blaga, directorul general al Liebrecht & wooD Romania si Fashion House Outlet Centre Bucuresti.

Colin’s propune articole de imbracaminte pentru femei si barbati care adopta stilul casuale si se axeaza in special pe denim. Brandul Colin`s a fost infiintat in anul 1983, in Turcia, iar in prezent numara peste 680 de magazine, in mai mult de 50 de tari.

Citeste si:

Anul trecut Fashion House si-a majorat afacerile cu 10,5% fata de 2014. Rata de conversie (ponderea cumparatorilor in numarul total de vizitatori) a crescut cu 23,8% in intervalul mentionat.

Deschis in 2008 in cadrul parcului de retail West Park, Fashion House este dezvoltat de Fashion House Group, companie ce face parte din Liebrecht & wooD Group. Centrul comercial are o suprafata totala de 16.000 mp si cuprinde 70 de magazine, un food court si o parcare cu 2.150 locuri. Printre chiriasi se numara US Polo, Adidas, Puma, Otter, Champion, Mango, Collective, Sport Vision, Lee Cooper, Tom Tailor, Guess, BSB, Stefanel, Camel Active, Lacoste & Gant