Societatile Transgaz si Hidroelectrica ar trebui sa participe la fondul social destinat consumatorilor dezavantajati de cresterea preturilor la gaze, potrivit ministrului economiei si comertului, Varujan Vosganian. "Exista doua categorii de firme carora le-am propus sa participe la acest fond social. in primul rand este vorba de societatile care inregistreaza profituri mari de pe urma cresterii preturilor la gaze, adica Petrom si Romgaz, dar am recomandat si altor companii sa participe la acest fond. S-ar putea ca mediul privat sa fie foarte deschis in privinta acestor contributii, astfel sa dea un exemplu si companiilor de stat, cum ar fi Transgaz si Hidroelectrica", a spus Varujan Vosganian, citat de NewsIn. Ministrul a mai precizat ca participarea la acest fond ar trebui privita ca un gest "de prestigiu, nu ca o forma de publicitate".

Premierul Tariceanu si ministrul economiei, Varujan Vosganian, au avut o intalnire cu presedintele OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, si directorul general executiv al Petrom, Mariana Gheorghe, in noiembrie 2006, unde a fost abordata tema constituirii fondului social pentru compensarea facturilor la gaze. La acest fond ar trebui sa contribuie producatorii de gaze Petrom si Romgaz.

OMV este decisa sa contribuie prin intermediul Petrom la Fondul Social, care va fi infiintat de Guvern in scopul compensarii facturilor populatiei la gaze naturale, declara, la inceputul lunii decembrie, presedintele OMV, Wolfgang Ruttenstorfer.

Citeste si:

in urma scandalului declansat de scumpirea neplanificata a gazelor din 11 noiembrie, premierul Calin Popescu Tariceanu si presedintele Traian Basescu au concluzionat ca solutia atenuarii impactului cresterii pretului la gaze ar fi contributia Petrom la un Fond social. Premierul spunea ca societatile care inregistreaza cifre de afaceri considerabile si profituri consistente trebuie sa-si arate responsabilitatea sociala fata de consumatori. El adauga ca trebuie gasita o formula prin care scumpirile gazelor sa fie preluate prin sume alocate de companii in asa fel incat sa se micsoreze presiunea pe consumator.

La randul sau, presedintele Romaniei, Traian Basescu, arata ca fondul de ajutorare pentru populatie prin care OMV-Petrom va contribui la diminuarea efectelor sociale negative ale cresterii preturilor la gazele naturale este o contributie voluntara. seful statului spunea ca orice societate petroliera are momente cand, datorita conjucturii pietei, are profituri foarte mari si ca in aceste cazuri ori compania contribuie la fondul social, ori statul introduce o lege pentru impozitarea excedentului de profit.

Saptamana trecuta, premierul Tariceanu a semnat decizia privind constituirea Comisiei de negociere cu operatorii economici din domeniul energiei, in ceea ce priveste infiintarea unui fond social la dispozitia Guvernului destinat sprijinirii consumatorilor casnici, afectati de cresterea preturilor la produsele energetice. Din aceasta comisie fac parte ministrul economiei si comertului, Varujan Vosganian, ministrul finantelor publice, Sebastian Vladescu, ministrul muncii, solidaritatii sociale si familiei, Gheorghe Barbu, si presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului, Teodor Atanasiu. Rezultatele negocierilor Comisiei vor fi supuse analizei si deciziei Guvernului.