"Recent, au fost facuti pasi semnificativi pentru finalizarea procesului de privatizare a Electrica Muntenia Sud si ne bucura faptul ca se fac progrese in aceasta privinta. La data de 15 aprilie 2008, asa cum prevede contractul de privatizare semnat in iunie 2007, Enel si Electrica au semnat asa-numita declaratie comuna, care confirma ca toate conditiile pentru finalizarea tranzactiei au fost indeplinite. Astfel, suntem multumiti sa anuntam ca Enel a transferat in Romania, in contul special de tip escrow, circa 820 milioane euro, suma reprezentand intreaga valoare a tranzactiei, care este gata pentru a fi transferata partii romane la incheierea tranzactiei, asa cum prevede contractul de privatizare", a anuntat presedintele Enel Romania, Matteo Codazzi.

Oficialul Enel Romania a mai spus ca tranzactia se va finaliza in cateva zile.

"Ne exprimam satisfactia pentru ca toate partile implicate activ au lucrat impreuna, indeplinind cu succes obligatiile prevazute de contractul de privatizare. Astfel, in prezent ne asteptam ca finalizarea tranzactiei sa se realizeze in cateva zile", se mai anunta in comunicat.

Contractul de privatizare al Electrica Muntenia Sud cu Enel a fost semnat pe 8 iunie 2007, dupa ce grupul italian a fost desemnat, in vara anului precedent, castigator al procesului de privatizare a celei mai mari filiale a companiei Electrica.

Citeste si:

Guvernul a aprobat, in data de 19 martie 2008, finalizarea tranzactiei dintre Electrica Muntenia Sud si compania italiana Enel, dupa ce Comisia Europeana si-a dat acordul, la finele anului trecut, asupra tranzactiei dintre cele doua companii.

Grupul italian Enel detine in Romania si controlul asupra distributiilor de electricitate Electrica Dobrogea si Electrica Banat.

Electrica Muntenia Sud alimenteaza cu electricitate Capitala si judetele Giurgiu si Ilfov.