„Am primit peste o mie de cereri de plecari in cadrul planului de disponibilizari voluntare. Insa nu stim exact cati vor pleca dintre acestia. Acei angajati care vor decide sa demisioneze vor primi sume substantiale de bani, un numar de salarii compensatorii. Mai sunt si angajati care ies la pensie”, a declarat marti directorul general al Distrigaz Sud, Bernard Arnaud.

In prezent, compania Distrigaz Sud are apriximativ 7.800 de angajati. In anul 2005, cand Gaz de France a preluat compania, Distrigaz Sud numara circa 10.900 angajati, potrivit datelor Distrigaz Sud.

In lunile aprilie si octombrie 2006, a mai existat, de asemenea, un plan de plecari voluntare in cadrul Distrigaz Sud, cand au decis sa demisioneze 2.600 angajati, a mai spus Arnaud. La acea data, un angajat care demisiona prin acel program primea in medie 12 salarii compensatorii.

Grupul francez Gaz de France a preluat Distrigaz Sud la 31 mai 2005.