"Consiliul Concurentei a declansat o investigatie in vederea stabilirii compatibilitatii cu un mediu concurential normal a concentrarii ce urmeaza sa se realizeze prin preluarea controlului de catre Weatherford International Eastern Europe asupra Atlas-GIP Ploiesti. Analiza preliminara a concentrarii economice ce s-ar realiza de catre Weatherford International Eastern Europe prin dobandirea controlului asupra Atlas-GIP, a reliefat faptul ca operatiunea prezinta indoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurential normal, prin posibila creare a unei pozitii dominante, care conduce sau ar putea conduce la restrangerea, inlaturarea sau denaturarea semnificativa a concurentei pe piata serviciilor geologice si de carotare", a anuntat Consiliul Concurentei.

CC mai precizeaza ca o decizie cu privire la aceasta operatiune urmeaza sa fie luata in termen de maximum cinci luni de la data la care notificarea concentrarii economice a devenit efectiva.

"Consiliul Concurentei invita tertii interesati sa prezinte eventualele observatii sau puncte de vedere in legatura cu modul in care operatiunea notificata le afecteaza sau le poate afecta propria activitate", potrivit CC.

Citeste si:

Atlas-GIP este o societate prestatoare de servicii petroliere specializata mai ales in activitati de carotare, perforare, precum si servicii geologice si de foraj directional.

Firmele Tender SA si Vulcan Bucuresti, controlate de omul de afaceri Ovidiu Tender, au vandut trei pachete de actiuni, care reprezinta 86% din Atlas Gip Ploiesti, companiei americane Weatherford International pentru 60,73 milioane lei (16,87 milioane euro), potrivit unei notificari transmise pietei Rasdaq, in luna iulie. Ovidiu Tender a anuntat atunci ca suma urmeaza sa fie investita in intregime.

Weatherford International Eastern Europe face parte din Grupul Weatherford. Acesta este un grup de companii care ofera, la nivel mondial, o gama larga de servicii petroliere: foraj, evaluare, echipare sonde, interventii, abandonare etc.