Vanzarile producatorului de mobilier de birou GreenForest au depasit, in 2008, cifra de cinci milioane de euro, in crestere cu circa 25% fata de anul anterior, a declarat directorul general al companiei, Cristian Florea pentru NewsIn.
"GreenForest a inregistrat, in 2008, cresteri in toate zonele geografice in care activeaza, si anume vestul tarii, Transilvania si Bucuresti. (...) Obiectivul privind vanzarile la export a fost atins, ponderea acestora in cadrul cifrei de afaceri fiind de circa 15%. Importul, realizat din Germania si Italia, reprezinta, de asemenea, 15% din cifra de afaceri", a spus directorul general al companiei, Cristian Florea.

Investitiile planificate si cererile de finantare depuse sau pregatite spre depunere in scopul cofinantarii din fonduri structurale europene, in intervalul 2008-2010, au avut o valoare estimativa de doua milioane de euro. Fondurile au fost orientate, in special, spre extinderea halii de productie, implementarea sistemului integrat de management informatic de tip ERP si activitatea de cercetare-dezvoltare, a adaugat reprezentantul producatorului de mobila.

In ceea ce priveste bugetul de marketing al companiei, acesta a fost de 1% din vanzari, companiile mijlocii si mari reprezentand grupul tinta. Bugetul alocat marketing-ului este orientat cu precadere catre sustinerea fortei de vanzari proprii si a dezvoltarii relatiilor de afaceri, a precizat directorul general al GreenForest.

GreenForest este asociat cu grupul european SAMAS, unul dintre cei mai importanti furnizori de mobilier de birou de pe piata europeana, in cadrul companiei SAMAS Office Romania. Cele doua companii detin showroom-uri comune in Timisoara si Bucuresti, iar din acest an exista un reprezentant de vanzari in Cluj Napoca. Cristian Florea a spus ca, in functie de evolutia urmatoare a pietei, se va decide daca se va deschide un nou showroom in Cluj Napoca.

Compania are in prezent 110 angajati si detine o unitate de productie in Timisoara, cu o capacitate de productie de peste 2.000 de corpuri de mobilier pe luna. Potrivit propriilor estimari, GreenForest detine o cota de circa 5% pe piata mobilierului de birou din Romania.
Pe piata locala de mobilier de birou, GreenForest concureaza cu Mobexpert, Silvarom, Aici Mobilier, The Prince International, Neoset Prod Com sau Simal Exim.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri