In propunerea de contract, trimisa de Grupul Central Sun, reprezentat de Central Sun Ingenieria S.L. Spania, se mentioneaza ca investitorul este interesat sa preia 95% din actiunile CET Arad, care includ centrala termica, terenurile sale si toate masinile si utilajele, conform inventarului realizat in urma divizarii societatii.

In schimbul acestor actiuni, Grupul Central Sun se angajeaza sa realizeze mai multe investitii din resurse proprii si atrase. Este vorba de un aport de capital de 3.000.000 euro pentru reparatii urgente si asigurarea stocului de carbune pentru 2009 – 2010, dar si un aport de capital de 6.000.000 euro pentru demolarea si decontaminarea terenului de cenusa si alte reziduri rezultate din procesul de activitate.

De asemenea, spaniolii vor sa aduca si un aport de capital de 800.000 euro pentru schimbarea unui cazan de la centrala mica pe gaz, dar si o rezerva de 700.000 de euro pentru cheltuieli neprevazute pe perioada schimbarii centralei. Grupul spaniol a mentionat in propunerea de contract si o investitie de 200.000.000 euro intr-un grup de ciclu combinat de 400 MW pe gaz, intr-o perioada de doi ani.

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falca, a precizat ca in cazul in care se va accepta acest contract, municipalitatea, cu cele cinci procente detinute la CET Arad, are dreptul sa participe in Consiliul de Administratie cu voturile proportionale. De asemenea, municipalitatea are dreptul la dividende de 5% si nu trebuie sa participe la investitile prevazute.

"Misiunea municipalitatii este de a se ocupa de obtinerea de licente, avize, acorduri, perfectionari, care sa permita punerea tuturor activelor la valoarea reala a pietei. In contract se mai arata ca intr-o perioada de trei luni de la semnarea acestuia se prezinta Consiliului de Administratie planul de afaceri pentru perioada iunie 2009 – iunie 2010, cu realizarea investitilor si programul aferent de implementare a acestora“, a declarat Gheorghe Falca.

Conducerea CET Arad a afirmat ca o decizie finala in privinta semnarii contractului cu compania din Spania se va lua in urma unor studii. “Impreuna cu primarul Aradului, Gheorghe Falca, am hotarat sa angajam specialisti, care sa studieze contractul primit. Si in functie de rezultat il vom semna sau nu. Firma spaniola nu este singura interesata de CET, saptamana viitoare vom discuta si cu o firma din Franta, care este interesata de CET-ul pe hidrocarburi. In conditiile in care oferta primita de noi este pentru un aport de capital, nu mai este nevoie de licitatie”, a declarat Cornel Secianschi, directorul CET Arad.

In luna martie, membrii Consiliului Local Arad au aprobat programul de restructurare de la Centrala Electrica de Termoficare, care prevede concedierea a aproximativ 10 la suta dintre angajati, pentru eficientizarea activitatii si diminuarea datoriilor de peste 74,8 milioane de lei.

Luna trecuta, Centrala Electrica de Termoficare Arad a actionat in instanta fosta conducere a Societatii Nationale a Lignitului Oltenia (SNLO), deoarece a cesionat creantele unei firme de recuperare, care a cerut blocarea conturilor, fara instiintarea celor de la CET Arad.

Conform celor declarate de Cornel Secianschi, directorul CET Arad, fosta conducere a SNLO si responsabilii SC Best Recuperare Creante au incheiat un contract prin care obligau societatea aradeana sa plateasca 6,9 milioane de lei, cu titlu de comision, pentru recuperarea unor creante de 19,6 milioane de lei. Firma de recuperare s-a angajat prin contract sa recupereze intreaga creanta si sa o vireze in contul SNLO, urmand ca toate cheltuielile de executare sa cada in CET Arad.

SC CET Arad a aparut in aprilie 2002, in urma reorganizarii Termoelectrica, care a avut ca efect trecerea centralei de termoficare in subordinea autoritatilor locale. In urma fuzionarii cu SC Arterm, in anul 2004, CET a preluat intreaga activitate de productie, transport si distributie a energiei termice, fiind singurul operator de termoficare din Arad. CET asigura servicii de termoficare in Arad, respectiv apa calda menajera si caldura atat pentru consumatorii casnici, cat si pentru persoanele juridice.