Furnizorul de aparatura medicala Medicare Technics a inregistrat, in primele sase luni ale anului, o cifra de afaceri de 3,4 milioane de euro, in crestere cu 34% comparativ cu perioada similara a lui 2008, iar pentru sfarsitul de an vizeaza un avans de 12%, pana la 17 milioane de euro, pe fondul finalizarii unor proiecte aflate in derulare.
“La finele primei jumatati de an am reusit sa aducem compania pe profit, dupa ce anul trecut am inregistrat in perioada similara o usoara pierdere”, a declarat Alin Patrascu (foto), directorul executiv al Medicare Technics, care a adaugat ca nu poate preciza valoarea profitului, aceasta fiind nerelevanta. Executivul a precizat ca primul semestru a reprezentat o perioada de consolidare a business-ului, in care au fost duse la indeplinire proiectele incepute in 2008 si in care s-au derulat o serie de proiecte pe segmentul de imagistica in sectorul privat. Mai exact, este vorba despre finalizare a trei proiecte – o policlinica, ce a adus vanzari de 2,5 milioane de euro pentru Medicare Technics, si doua alte centre medicale de imagistica.

Pentru sfarsit de an, compania mizeaza pe tendinta de crestere a vanzarilor din al doilea semestru, prin finalizarea unor proiecte aflate in derulare. “In general, operatorii de servicii medicale amana proiectele pentru sfarsit de an, atunci cand pot accesa fondurile de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. In momentul de fata, lucram la zece proiecte si speram sa finalizam opt dintre acestea pana la sfarsitul de an”, a declarat executivul Medicare Technics in cadrul unei conferinte de presa.

Conform oficialilor companiei, segmentul de imagistica si proiecte la cheie a contribuit cu 69% la valoarea totala a cifrei de afaceri din primele sase luni ale lui 2009, iar segmentul bloc operator si sterilizare, cu 27%, la un nivel constant in comparatie cu 2008.

Stagnare pe piata serviciilor medicale in 2009

Seful Medicare Technics apreciaza ca piata de servicii medicale private isi va conserva valoarea din 2008, respective 350 de milioane de euro. “Potrivit auditorului Espicom, este de asteptat ca piata totala de echipamente sa se contracte cu 1%, urmand sa atinga 110 milioane de euro anul acesta, din care segmentul privat va ramane cu o valoare de 75 de milioane de euro, iar cel public va scadea cu circa 5%, pana la 35 de milioane de euro”, a mai spus Patrascu.

Oficialul Medicare Technics a apreciat ca piata ca fi marcata anul acesta de amanarea planurilor de extindere a marilor retele de clinici, dar si de "un usor avant venit in partea lanturilor mici care se vor concentra in principal pe deschiderea de locatii pentru diagnostic imagistic de inalta performanta". Nici piata publica de servicii medicale nu a fost mai ferita de turbulentele crizei, care a inghetat licitatiile centralizate (la Ministerul Sanatatii) si a generat blocaje financiare (intarzierea platilor catre furnizori). Cu privire la recuperarea creantelor, Patrascu a precizat ca daca inainte de criza banii se recuperau dupa 30 de zile, acum perioada de asteptare a crescut pana la 120 de zile.

In ciuda dificultatior din piata, seful furnizorului de aparatura medicala spera ca anul acesta sa-si pastreze pozitia de lider si sa-si majoreze cota de piata la 15%, respectiv 24% pe segmentul privat de echipamente. Patrascu a mai declarat ca au existat discutii pentru alte cinci proiecte, care insa nu s-au materializat pana acum.

Medicare Technics numara in prezent 44 de angajati, cu doua persoane mai mult decat in 2008. Compania s-a infiintat in 2005, prin separarea activitatii de distributie de echipamente medicale din cadrul grupului Medicare.

Cititi ce planuri aveau sefii Medicare pentru 2008.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri