Alexandrion Grup Romania, unul dintre cei mai importanti producatori locali de bauturi alcoolice, a lansat in luna iulie un nou produs – Alexandrion Cola – ce se incadreaza in categoria pre-mix, investitia ridicandu-se la aproximativ 500.000 de euro.
“Ca de fiecare data cand lansam un produs nou, suntem optimisti, asteptarile noastre fiind ca vanzarile sa fie foarte bune. In prima luna de la lansare, Alexandrion Cola a depasit vanzarile intregului sectorul de pre-mix de pe piata romaneasca in anul 2009. Pentru prima jumatate de an, ne propunem sa obtinem vanzari de peste 1.000.000 de sticle”, a declarat, pentru Wall-Street, Valentiu Craescu, director comercial Alexandrion Grup.

Potrivit acestuia, investitia in cercetarea si dezvoltarea noului produs a depasit 300.000 de euro, iar pentru componenta de marketing au fost alocati 250.000 euro.

Segmentul HoReCa detine o pondere de 85% in distributia Alexandrion Cola, in timp ce o pondere de 15% apartine segmentului retail.

“Competitorii directi sunt putini, piata din Romania fiind relativ mica. De aceea, consideram ca Alexandrion Cola va umple un gol de pe piata romaneasca. Exista producatori internationali care s-au limitat la a aduce cateva marci in Romania. Plecand de la gradul de tarie al bauturii, putem considera ca si competitor indirect segmentul premium al berii, diferenta de gust intre cele doua produse fiind insa foarte mare”, spune Craescu.

In opinia acestuia, in prezent nu se poate vorbi de o piata de pre-mix in Romania, consumatorii nefiind obisnuiti sa isi mixeze bauturile distilate, cum ar fi brandy-ul sau vodka.

Alexandrion Grup a inregistrat in 2008 vanzari brute de 83 de milioane euro, comercializand peste 10 milioane de sticle de brandy Alexandrion.

Printre produsele companiei se numara: Alexandrion, Brancoveanu, Cava d’Oro, Kreskova, Alexander, Red Bowler scotch whisky si alte 20 de marci de brandy si de spirtoase albe.

Cititi si Romania, o tara in care brandy-ul domina 50% din piata
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri