"Tot cu BERD vrem sa incheiem si acest al doilea imprumut din 2009. Vrem sa luam un imprumut de 150 milioane euro, pe 15 ani, pentru reabilitarea grupului 3 al Complexului Energetic, imprumut ce va contribui cu doua treimi la realizarea investitiilor necesare la acest grup", a spus Marian Motocu, conform NewsIn.

Reprezentantul companiei a mentionat faptul ca, in afara celor 150 milioane euro, reabilitarea grupului 3 necesita alte circa 70 milioane euro, pe care CE Turceni le va finanta din surse proprii.

Complexul Energetic Turceni si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) au semnat la 21 iulie acordul pentru un imprumut sindicalizat de 170 milioane euro, pe zece ani cu trei ani perioada de gratie, finantare destinata reabilitarii si modernizarii grupului 6 al companiei energetice. Proiectul modernizarii Grupului 6 se ridica la 224 milioane euro si prevede proiectarea, achizitionarea, punerea in functiune si instalarea echipamentelor necesare pentru modernizarea Unitatii 6. Costurile suplimentare proiectului vor fi suportate de Complexul Turceni din surse proprii.

BERD va acorda 80 milioane euro, iar 70 milioane euro vor fi sindicalizate de la un grup de banci comerciale, din care fac parte Erste Bank, Societe Generale, UniCredit si Intesa Sanpaolo. De asemenea, Banca de Comert si Dezvoltare a Regiunii Marii Negre (BCDMN) va oferi un imprumut paralel de 20 milioane euro.

Lucrarile de modernizare ale Grupului 6 de la Complexul Energetic Turceni vor incepe in primele luni ale lui 2010 si vor fi finalizate in 2012. Imprumutul sindicalizat de 170 milioane euro acordat companiei de catre Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD) va fi suficient pentru lucrarile de modernizare necesare la Grupul 6 al complexului energetic, spun reprezentantii producatorului de energie.

Procesul de obtinere a finantarii pentru modernizarea grupurilor energetice 3 si 6 de la termocentrala Turceni au inceput in 2006, pentru suma de 300 milioane euro, si a fost tergiversat pana la finalul anului 2008.

Negocerile cu BERD au fost reluate in februarie 2009, pentru finantarea unui singur grup, intrucat analiza pietei financiare arata ca nu se va putea obtine un imprumut la valoarea finantarii ambelor grupuri. Astfel, imprumutul contractat acum este mai mic fata de cel pentru care s-a inceput negocierea in 2006.