Dupa un an 2008, cand pretul barilului de petrol a urcat vertiginos la peste 150 de dolari, ca mai apoi sa se prabuseasca la 30 de dolari si un 2009 stabil, oficialii Rompetrol mizeaza pe un nivel stabil al titeiului anul viitor, pana la 90 de dolari/baril.
“Cred ca barilul o sa ramana si in 2010 in limitele a 70-90 de dolari pentru un baril, daca nimic ciudat nu se va intampla. Credem ca acum avem un echilibru, care se va pastra si anul viitor”, a declarat Dmitry Grigoryev (foto), directorul financiar al Rompetrol Group, in cadrul unei conferinte de presa.

Acesta a mai precizat ca piata carburantilor si-a mai revenit din reculul inregistrat in prima parte a anului, cand descresterile inregistrate erau de doua cifre, astfel incat scaderea de anul acesta fata de 2008 se va situa la nivelul de 5-7%. “Speram intr-o revenire graduala pentru anul viitor”, a estimat CFO-ul Rompetrol.

Grigoryev a afirmat ca masurile nepopulare care vor fi luate de Guvern in urmatorul an vor afecta in special consumul public (clienti persoane fizice), pe cand Rompetrol este concentrat pe clientii corporate (clienti firme). “Nu vom fi asa de afectati pentru ca nu sunt axati pe segmetul public, in schimb cel mai mare impact asupra afacerilor grupului il are pretul titeiului.

Compania are in plan pentru 2010 investitii de 240 de milioane de dolari in cele 12 tari in care este prezenta, principalele state vizate fiind cele cu iesire la Marea Neagra - Bulgaria, Georgia, Turcia, Ucraina si Romania.

"Avem un interes general in toate tarile care au acces la Marea Neagara si care sunt in mod normal core business-ul nostru (activitate principala - n. red.). Dorim ca pe termen lung sa dezvoltam segmentul de retail din aceste tari", potrivit directorului financiar al companiei petroliere.

In plus, Rompetrol vizeaza si continuarea programului de majorare cu circa 25% a capacitatii de rafinare a Petromidia, pana la cinci milioane de tone de materie prima, in conditiile in care diminuarea marjelor de rafinare si scaderea cereriii de produse petroliere au determinat reducerea sau inchiderea unor unitati de rafinare in Europa.

"Suntem destul de multumiti de Petromidia, consideram ca avem una dintre cele mai bune rafinarii la nivel european", a mai spus Grigoryev. Oficialul Rompetrol a adaugat ca rezultatele Petromidia sunt in conformitate cu evolutia pretului de pe piata petrolului.

Pentru acest an, grupul estimeaza atingerea unei cifre de afaceri de aproximativ sapte miliarde de dolari. In acest an, kazahii de la KazMunaiGaz (KMG) a acordat Rompetrol un sprijin de peste 1,1 miliarde de dolari pentru asigurarea capitalului de lucru si rambursarea unor imprumuturi bancare. "In perioada 2008-2009, valoarea totala a sprijinului acordat se ridica la 1,8 miliarde de dolari", potrivit oficialilor Rompetrol.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri